Zilele astea am chef de scandal – vreau să stau cu popcornul și să chibițez de pe margine. Norocul meu e că fix acum a venit un scandal cu cărți, ca să fie pe sufletul meu. Pe scurt, zece edituri din România au dat în judecată Bookster pentru concurență neloială. Iată dosarul, în caz că vreți să stați cu ochii pe el. Chiar dacă noi am aflat de el din presă de-abia acum, el e de fapt din iunie 2019.

Am stat un pic și m-am gândit la modul în care vând editurile din România cărți și am ajuns la concluzia că vor foarte mult să _nu _le vândă. Dacă pot face anti-marketing, îl vor face. Nicăieri nu e mai clară chestia decât pe coperta a patra a unor cărți și în descrierile care apar pe site-urile unde teoretic încearcă să vândă. Iată un exemplu: Ayn Rand – „Revolta lui Atlas”

„Ce personalitate are un monstru care poartă o pălărie? De ce o poartă? Am trecut prin straturi de ironie și am început să intuiesc o creatură fantezistă, foarte arogantă, foarte vanitoasă și gata să hărțuiască. Poate că era și puțin nesigură, dar în cele din urmă trebuia să fie și înfricoșătoare. Avea elemente din diavolii care își fac veacul pe la răscruci, așteptând să facă pacturi, din kappa-șii japonezi și din leviatani.

Câte cărți vinde George R.R. Martin în România? Câte cărți vinde un scriitor român? Câți cititori de SF și fantasy sunt în țară? Ce fac cei de la Uniunea Scriitorilor cu banii primiți de la edituri? Și, inevitabil: câtă lume mai citește cărți? Am multe curiozități despre lumea cărții, dar la noi e mai ușor să auzi discursuri pompoase decât să găsești detalii concrete – sau jurnaliști care să pună în mod real întrebări.

Azi am zis că iau Flash-uri din sens opus, cartea lui Marian Godină – știți voi, polițistul ăla brașovean de care tot vorbește lumea că e simpatic. Fiind în Brașov, am zis că sigur sunt librăriile pline-ochi, e pe toate rafturile, e buluc de Flash-uri. Așa că am intrat pe Republicii în librăria Coșbuc. Nu păreau s-o aibă acolo, dar adevărul e că la ei găsesc multe cărți, dar rareori găsesc ce caut.

După cum am mai zis, am un cont pe Goodreads. Pentru cine nu știe, Goodreads ăsta e un fel de site de cărți unde sunt înscrise _tone _de volume, unde vezi ce mai citesc prietenii, vezi ce părere au alții despre cartea pe care o citești tu, mai dai mai departe un citat, mai comentezi la recenzia altuia – ca o rețea socială, dar cu cărți. Și pentru că îmi place să-mi țin socoteala la ce-am citit și mai adaug pe site câte un volum, destul de rar, care n-a apărut încă pe acolo.

În clipa de față, din câte știu, există o singură editură din România care își dorește cu adevărat să vândă cărțile scriitorilor români. Acea editură e Datagroup. Știu că vrea să vândă cărți și să colaboreze cu scriitori locali pentru că site-ul lor are o rubrică ușor de găsit în care se povestește despre treaba asta. Au până și o adresă de mail rezervată pentru treaba asta: manuscris@datagroup.ro. Dacă merg la Polirom, de exemplu, știu că momentan vor o secretară, dar se pare că de scriitori n-au nevoie.

Lumea-și face reclamă la orice pe Facebook și în general nu prea mă interesează chestiile respective. Dar ieri era un individ care postase ceva de genul: Mi-a atras atenția următoarea chestie: „Nici o editură n-a vrut să mă publice, nu ştiu de ce, nu mă pricep la

3 chestii. Acum nu foarte mult timp, ziceam că mi-am pierdut respectul pentru niște scriitori români care habar n-au pe ce lume trăiesc. Oamenii sunt atât de departe deasupra problemelor existențiale comune că nici măcar nu-și știu tirajele și nici nu-i interesează. Ei bine, mi s-a atras atenția azi că alți scriitori români sunt mult mai cu picioarele pe pământ. Chiar îi interesează cum se descurcă volumele lor pe piață, chiar se bucură să afle că se vând, că plac, că lucrurile sunt în regulă.