„Băieții din strada Pál” de Molnár Ferenc

Prima oară am citit „Băieții din strada Pál” în copilărie, în ediția publicată în 1957 la Editura Tineretului. Dacă nu mă înșel, cartea scoasă acum la Editura Arthur e o reeditare a aceleiași traduceri.

E una dintre cărțile care m-au impresionat enorm atunci; tehnic, o carte pentru copii, dar practic, scrisă foarte serios. Molnár Ferenc nu are tonul condescendent al adultului care încearcă să se coboare la nivelul copiilor, ci își privește personajele de pe o poziție de egalitate, de unde li se văd noblețea, inteligența și curajul.

Băieții din strada Pál sunt un grup de elevi de gimnaziu care se întrunesc pe un maidan aflat lângă un depozit de lemne. Pentru că locuiesc în Budapesta, acela e cel mai mare petic de natură cât de cât sălbatică pe care-l au la dispoziție. În joacă, s-au organizat cât se poate de militărește, pe locotenenți, caporali, general – dar au doar doi soldați, pe micul și blondul Nemecsek, și pe câinele de pe maidan. Simpaticul Nemecsek, fiind soldat, ascultă de ordinele tuturor.

Dar, așa cum se întâmplă de obicei, au de-a face cu un grup rival, cămășile roșii, al căror loc de întrunire e la grădina botanică. Pe lângă faptul că-i necăjesc pe băieții din strada Pál, vor să le ia și maidanul, ca să aibă unde se juca cu mingea.

Între cele două tabere pornește un adevărat război, cu spioni, incursiuni în zona inamică, tactici militare și furat de steaguri, întrerupte doar de faptul că trebuie să meargă la școală și apoi să se întoarcă acasă. Când eram în copilărie, mi se păreau extraordinare desfășurările de forță – și încă sunt așa, doar că acum observ și cheia în care e scrisă cartea și care îi dă o mare parte din forță.

Multe cărți pentru copii sunt scrise oarecum de sus, cu o perspectivă adultă asupra lucrurilor descrise. Dacă ceva e absurd pentru un adult, ai impresia că autorul îți face cu ochiul – știți amândoi că e absurd. Molnár Ferenc, însă, tratează povestea în cheia povestirilor istorice, a romanelor despre mari evenimente și persoane. Poate că băieții au arme de jucărie, poate că înscrisurile lor oficiale sunt un pic ridicole pentru că nu reușesc să imite întru totul tonul oficial adult, dar evenimentele sunt o reflexie în mic și în esență a lumii adulte.

Astfel, deși în mâinile altcuiva romanul ar putea fi o comedie (război între găști!) terminată melodramatic, Molnár Ferenc scrie o tragedie eroică care te face să-l iubești pe micul, curajosul, inimosul Nemecsek și să-i respecți pe conducătorii celor două tabere, generali care înțeleg și respectă idealurile de noblețe și onoare.

Dar „Băieții din strada Pál” e și o critică a societății. În jurul conflictului, vedem lumea mergând înainte, fără să vadă sau să înțeleagă dramele ce se petrec fix sub nasul ei; în timp ce admirăm geniul tactic al lui Boka și dăruirea de sine a lui Nemecsek, ne amintește că istoria merge nemiloasă înainte, deseori pe căi nebănuite. Contrastează lumea în care trăiesc băieții, cu cea din afara lor, evenimentele cărora ei le dau curs cu cele asupra cărora nu au nicio putere.

Povestea lovește puternic. Îți dai seama destul de repede încotro se îndreaptă, dar asta nu face impactul cu nimic mai puțin devastator. Înainte să o recitesc acum, mă întrebam dacă aveam să descopăr că e mult mai bună în amintiri decât în realitate, dar am constatat că e pe dos. Deși mi-a plăcut mult în copilărie și mi-a rămas atâta vreme în amintire, la vremea aceea n-aveam cum s-o apreciez la adevărata valoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.