Pentru că tot am pomenit de „Sabia din stâncă” de T.

J.R.R. Tolkien e, într-un anumit sens, un scriitor clasic. Nu a inventat multe dintre elementele clasice de fantasy, cum ar fi elfii, piticii, orcii și limbile mistice, dar el a fost cel care le-a popularizat, iar armatele care l-au imitat au avut grijă să le cimenteze bine poziția în gen.

Nu că săptămâna asta am o temă, dar se pare că iar discut despre fantasy clasic, un pic ciudat, care nu e arhicunoscut pe la noi.

La un moment dat, când eram mai tânără și nu știam foarte multe despre lume, mi-am zis că aș vrea să citesc tooaaaaate cărțile despre regele Arthur și cavalerii lui.

Există un motiv pentru care vreau, încet-încet, să fac rost de toată seria Discworld a lui Terry Pratchett în format fizic, chit că are 41 de volume.

De seria Whyborne & Griffin a lui Jordan L. Hawk am auzit de la o prietenă care m-a înștiințat că Aș Face Bine să iau primul volum de pe Amazon.

Am mai pomenit de fanfiction (povești scrise de fani bazate pe filme/seriale/cărți ale altora) și pomenesc iar.

Am crescut într-o casă plină de cărți, fără să-mi pun prea multe probleme despre cum apăruseră.

Dacă e joi, e o care clasică – și dacă e săptămâna cu Sf.

Cred că n-am văzut librărie cu cărți în engleză care să nu aibă câteva romane de Jane Austen, de obicei în diverse ediții – mai elegante, de buzunar, cu coperți moderne, cu operele complete.