În clipa de față, din câte știu, există o singură editură din România care își dorește cu adevărat să vândă cărțile scriitorilor români. Acea editură e Datagroup. Știu că vrea să vândă cărți și să colaboreze cu scriitori locali pentru că site-ul lor are o rubrică ușor de găsit în care se povestește despre treaba asta. Au până și o adresă de mail rezervată pentru treaba asta: manuscris@datagroup.ro. Dacă merg la Polirom, de exemplu, știu că momentan vor o secretară, dar se pare că de scriitori n-au nevoie.

Din când în când mă contactează câte cineva să-mi dau cu părerea cu privire la creațiile lui/ei literare. Mai un străin, mai niște români, dar ideea e aceeași: „Ce spui de asta?” Am constatat că mă repet destul de mult, suficient de mult ca să încep să mă întreb dacă nu cumva am fixații. Dar, după câteva întrebări încolo și-ncoace, am aflat că mai remarcă și alții aceleași lucruri.

Mă gândeam că aș putea să fac o serie cu cele mai aberante scuze pe care le găsesc oamenii ca să doarmă dulce și bine pe-o ureche. Nu doar cele uzuale, dar stupide, cum ar fi „poza asta e a mea, că eu am găsit-o pe net” sau „scriu atât de prost că scriu de pe telefon”, ci alea de-ți stă mintea-n loc.

Nu demult am scris o recenzie a unei cărți de acțiune/dragoste care mi-a plăcut mult mai mult decât mă așteptam: Just Kill Me, de Wendy Herman. În general nu prea citesc romane de dragoste…

Lumea-și face reclamă la orice pe Facebook și în general nu prea mă interesează chestiile respective. Dar ieri era un individ care postase ceva de genul:

Am scris un articol mult-discutat ieri despre cum nu-i frumos să încurajăm pirateria. De fapt, nu, nici măcar atât: am spus că cei care le recomandă altora cărți (și filme, de ce nu?) pe gratis, piratate, nu o fac din generozitatea proprie, ci îl forțează pe autor, sau forțează editura, să-și dea munca pe gratis. Și le transmit altora ideea că e ok, în regulă și justificat să procedeze așa.

Încă 7 zile și romanul meu va fi complet publicat pe site-ul editurii. Aș spune că e varianta Beta, varianta foileton, varianta 1.01. Merge, funcționează, stă în picioare, dar se poate mai bine, va fi mai bine. Gata, final – 4 sezoane a câte 12 episoade fiecare, 48 de episoade: 48 de capitole. Un an.

Între timp, în lumea largă: o editură-gigant, Hachette, se bate cu Amazon (magazinul online, nu fluviul). Nu se știe exact care e problema (niciuna din părți nu comentează negocierile), dar internetul bubuie de speculații. Probabil, se spune, e vorba de prețuri. Probabil că Amazon voia să scadă prețurile la ebook-uri. Probabil că Hachette n-a fost de acord. Sau poate Amazon voia un anumit procent din vânzări și Hachette voia să ofere o sumă fixă pentru fiecare volum (sumă fixă = reducerile de pe Amazon sunt tăiate din profiturile lor). Cert e că sunt probleme cu niște livrări ale unor cărți prin Amazon. Hachette spune că vina e cu Amazon. Amazon spune că e din cauza negocierilor și că lucrurile vor reveni la normal când se rezolvă conflictul.

Din când în când, mânați de febra exotismului, a noului, a mirajului culturii maselor, diverși oameni se trezesc discutând despre chestii nemaiauzite – fără să-și dea seama că ajung să afle de ele mult după ce restul lumii a studiat fenomenul, l-a înțeles și acum îl știe, barem din auzite.

In ac_e_sta zi am termin_á_tu de studiu limb’a daca si am capetatu una diploma de Baccalariu in ac_e_sta limb’a. Am bag_á_ de s_é_ma ca tote coniecturele ce s’au facutu asupr’a limbei latinesce si a limbei dace sunt corecte: daca este dada limbei latinesce.