„Bună ziua,” – Acesta este un salut standard. Se folosește la începutul unui e-mail. Nu înseamnă mare lucru, dar este politicos. **Î, Ș, Ț, ă, â, î, ș, ț **– Acestea sunt niște diacritice. Se folosesc în interiorul cuvintelor, pentru a simboliza anumite sunete și a face diferența între „gâsca mea nu poate să stea liniștită” și „gașca mea nu poate să stea liniștită”. Sau între un sat de blocuri vechi și un om sătul de blocuri vechi.

Cineva îmi spunea zilele astea că e de mirare că n-avem mai mulți scriitori tineri, care să scrie romane mișto, povești mișto, cărți pe care ai vrea să le citești. „De unde să avem?” am întrebat. Și i-am povestit ce o să vă povestesc și vouă. Eu am învățat să citesc înainte să merg la școală – aveam cărți cu animale, benzi desenate cu Asterix și Obelix, cărți bazate pe filme Disney, cu tot felul de desene care-mi plăceau.

Există o tendință a scriitorului începător de a reda imaginile din mintea lui cât mai fidel pe hârtie. Se gândește profund la fiecare detaliu al fiecărei scene, și le imaginează clar, apoi le pune pe hârtie. Era un living cu o canapea lipită de perete, două fotolii în lateralele canapelei, o măsuță de sufragerie joasă, un covor galben cu imprimeuri roșii, o bibliotecă în care erau cărți, o masă de televizor pe care se afla un televizor, draperii albastre, un ficus în colțul dinspre ușa care dădea în hol, două orhidee la fereastră, în spatele perdelelor, ca să fie vizibile de afară…

Proporția traduceri/cărți românești e foarte mare (relativ la cea de afară). Nu știu dacă ați remarcat, dar în general în librăriile din România există o zonă de cărți scrise de autori români. Și nu e vorba doar de magazinele fizice – inclusiv pe eMag dacă intri, vezi o categorie de literatură universală și una de literatură română. Străinii nu au aceeași împărțeală. Dacă intri pe site-uri în engleză nu găsești o categorie echivalentă de literatură britanică/americană.

În cărți și filme am remarcat în principiu două tipuri de vise: cele care sunt foarte directe (amintiri, vise în care persoana e urmărită, punerea în scenă a unor frici) și cele care sunt alambicate și metaforice (semne, previziuni, chestii care-și găsesc sensul ulterior). Sunt vinovată de folosirea primei variante de vise în Flight from Hell (din cauză de motive), dar aproape că încep să mă simt vinovată că n-am scris de vise mai apropiate de realitate.

Nu prea discut în public despre proiectele la care lucrez, pentru că orice muncă pe care o faci presupune și chestii mișto, și chestii mai puțin mișto – și greșeli pe care le faci prostește și le rezolvi noaptea la 12. Dar se apropie finalul de an și mi-am scris numele, prenumele și profesiile în partea de sus a blogului, ca să fie vizibile. Pentru că suntem pe 12 decembrie și nu cred că o să mai fac fapte de vitejie neanunțate în următoarele două săptămâni, o să trag o linie și o să adun experiența.

Artiștii se împart în multe categorii, dar în acest articol se împart în două: cei ca niște arici și cei care nu-s ca niște arici. Cei care nu-s arici sunt oameni normali, care pot să înțeleagă că unora nu le place ce creează ei acolo, că există critici care critică bine și critici care critică prost și că nu e cazul să ia lucrurile prea personal. Aricii sunt cei care reacționează brusc și ciudat la critici reale sau închipuite.

Un articol de pe hotnews pe baza căruia se face foarte mult caz este cel despre elevii din Finlanda care nu mai învață să scrie de mână. După cum spunea Eftimie, scrisul din articolul original se referea la scrierea cursivă de mână, nu la toate tipurile de scris de mână. Ceea ce nu înseamnă că s-au lămurit confuziile, că încă sunt unii care confundă scrisul de mână cu scrisul cursiv, sau care spun că ar fi mai rapid sau că e „ce trebuie”, că e importantă caligrafia, că așa trebuie predat etc.

E un dat al oricărui text mai lung de o pagină la care lucrează mai mult de o persoană că la un moment dat apare următoarea disperare: „Dumnezeule, celălalt UNDE a modificat?!?!?!! Eu cum aflu acum?! T_T :((((((((((((((((((((” Am o experiență profundă și lungă în acest domeniu, așa că am ași în mânecă pentru mai multe situații. Îi dau mai departe, ca să existe mai puțină frustrare în lume: 1. Lucrezi cu unelte special făcute pentru așa ceva.

Una din ciudățeniile limbii române e verbul a vroi, pe care foarte multă lume îl folosește. Eu vroiesc, tu vroiești, el/ea vroiește, noi vroim, voi vroiți, ei/ele vroiesc… Nu v-am convins, probabil că n-ați folosit în viața voastră așa ceva. Nici eu. Dar dacă nu vă sună cunoscut, e pentru că e folosit cam întotdeauna la trecut: eu vroiam, tu vroiai, el/ea vroia… și așa mai departe. Cică l-au lăsat afară din DOOM2, de parcă asta ar schimba cu ceva faptul că lumea spune „eu vroiam” într-o veselie.