De ceva vreme încoace, se tot discută de familia tradițională și de modificarea constituției în așa fel încât căsătoria să fie doar între un bărbat și o femeie. Ba chiar se pune problema unui referendum care să decidă treaba asta.

Azi dimineață s-a făcut, odată ca niciodată, că m-am uitat la știri. Pe Digi 24 era o știre despre cum președintele Franței, Macron, a fost în SUA, unde a fost aplaudat de Congres. Apoi, a vorbit la o universitate și atât de mulți studenți au vrut să participe, încât locurile au fost date prin tragere la sorți.

Pentru că e luni dimineață, mi-am unit forțele cu ale maică-mii, ca să tergiversăm împreună (am ajutat-o mult, fără mine ar fi apărut riscul să se apuce de treabă). Mai exact, de câteva zile tot văd postări și comentarii despre un bloc din Grozăvești care are niște stâlpi nealiniați între etaje. Postarea originală e aici, cu pozele făcute de Iuliu Oana. Articolul care mi-a apărut pe Facebook în dimineața asta e cel de la NWRadu.

Am văzut azi o frază care spunea ceva despre un „evenimentele din Budapesta, Ungaria și Madrid”. Nu astea erau orașele și țara, dar asta era situația. Acuma, nu e exclus să fi mâncat omul care a scris textul o virgulă, lucru care se mai întâmplă, dar mi-a amintit de faptul că învățăm uneori în școală tot felul de prostii.

Acum câțiva ani, eram cu o amică prin București. Ea voia să ajungă de la Universitate la Institutul Cervantes, eu mergeam cu ea pentru că n-aveam nimic mai bun de făcut. Ea, bucureșteancă la origine, eu proaspăt sosită în capitală.

Sunt momente în care aproape că încep să cred într-un fel de conspirație planetară, condusă de un geniu malefic, de o eminență cenușie. Uneori oamenii fac aceleași prostii din nou și din nou, deși le fac degeaba, ba mai mult striă. Aproape că aș crede în conspirații, dar sunt prea cinică pentru asta. Cred mai degrabă în prostia umană ca explicație pentru comportamente absurde și „înțelepciune” stupidă.

Există o tendință pe care am văzut-o destul de des în conversații: cea de a discuta despre cât de tare merită cineva sau altcineva un lucru. Poate că e vorba de cine merită să vândă cărți, poate problema e salariile din UE versus salariile noastre. Străzi frumoase, orașe curate. Orice-uri de-astea, care se rezumă la „de ce au alții și eu n-am”.

Quand j’ai été dans le 5e année à l’école… chestia asta are sens în franceză? Am făcut limba asta la școală opt ani de zile și nu-mi dau seama.

La un moment dat, autorul român tipic se ascunde într-o fântână pentru că vede că vine un blogger care scrie recenzii de carte. Bloggerul se lasă pe marginea fântânii și începe să ofteze:

Mi-a plăcut articolul ăsta scris de Vlad B. Popa despre rețetele din online-ul românesc – nu prea gătesc după rețete de-ale noastre, dar recunosc stilul. Însă mai e o chestie pe care o remarc des: românii gătesc de parcă vor cu disperare să facă diabet.