Pe Facebook mi-a fost dat să văd următoarea postare:

Pentru duminică, culegere mate, clasa a V a:

Prima oară am fost la târgul de carte Gaudeamus acum câțiva ani buni, când eram prin facultate. Știu că m-a șocat atunci cât de mare e pavilionul central de la Romexpo și faptul că de fiecare dată când crezi că ai văzut tot ce era de văzut, descoperi că de fapt ai uitat să mergi pe un arc de cerc de pe nivelul aflat cel mai sus, sau că ai ratat vreo trei standuri din exteriorul nivelului de jos.

Știți deja cum sunt, trag cu urechea la conversațiile altora și le zic mai departe pe alea la care râd cu lacrimi. Jur că nu le inventez – doar le parafrazez.

Ca mulți, mulți alții, nu sunt o persoană matinală. Nu înseamnă că nu mă trezesc devreme – deși munca mi-ar permite să mă trezesc liniștită pe la 9, trăiesc în casă cu un matinal care începe să facă zgomot și să pregătească micul dejun pe la 8 fără ceva. După suficient de mult timp, m-am adaptat.

Când eram mică reciteam câte o carte care-mi plăcea din nou și din nou, până se enerva maică-mea să mă vadă tot cu ea în mână. Cireșarii. Winnetou. Încercam să mă prind cum se târau westmenii lui Karl May prin pădure, ascunzându-se de indienii inamici. Inventam povești în care eram și eu în Vestul Sălbatic, în care mergeam și eu în aventuri – sau mă aventuram în cine știe ce alt univers care mă captiva atunci.

Am rămas datoare cu un articol despre ce consider că ar merita reorganizat în cadrul școlii – de când ziceam că nu ar trebui înlocuite materiile curente cu altele noi.

În anii trecuți vă mai povesteam cum e cu Halloween-ul și de unde vine obiceiul ăsta în care lumea se îmbracă în costume de demoni și diavoli – și vine din chestii mai benefice decât s-ar crede.

Există un eveniment anual care tare mi-e drag: NaNoWriMo. Înseamnă „National Novel Writing Month”, adică „Luna națională a scrisului de romane” (un fel de „Zi națională” prelungită), doar că a ajuns să fie un eveniment internațional.

Ascult și eu episodul de săptămâna asta de la ICR Podcast și mă inspiră să scriu câteva lucruri.

Când eram adolescentă, lumea se împărțea în două tipuri de elevi: cei care ieșeau pe ici, pe colo și formau găști – și noi ăștialalți, care nu ne integram foarte tare în chestia asta socială. Cei care erau în găști formau, stricau și reintrau în cupluri.