Centrul Amsterdamului mi s-a părut puțin murdar la prima vedere. Și la a doua. Și la a treia. Și până la final. Chiștoace de țigări pe străzi, restaurante care erau mai curate afară decât înăuntru. Am speculat îndelung dacă e vorba de o indolență a proprietarilor din zonele turistice, sau de o indolență a olandezilor – cred că e vorba de prima variantă. E ceva din hoardele de turiști care face gazdele să se lase mai tare pe o ureche, cred. Din fericire nu prea tare, doar în privința aspectului mai neîngrijit.

Amsterdam: faimos pentru marijuana din Coffee Shop-uri și pentru Districtul Roșu fix din centrul orașului. Realitatea e foarte asemănătoare, doar că sexul și marijuana umplu doar jumătate din centru, fiind cot la cot cu Steak House-urile care vând fripturi de vită argentiniene (probabil olandezii importă la greu carne de vită din SUA pentru Europa și își iau partea leului), cu magazinele de brânză și cu locurile care vând gofre. Mai găsești și câte un restaurant chinezesc pe ici, pe colo, dar friptura pare să fie baza. (am găsit și ceva locuri în care se face sushi, dintre care unul excelent)

Tocmai mi-am dat seama că m-am trezit cu unii dintre comentatorii supărați ai blogului lui Mihai Rapcea pe blogul propriu, comentându-mi off-topic prin articole. Și când scriam comentariul cu numărul 30 al unei postări târâte cu forța în lupta asta, mi-am dat seama că nu-mi place. Mai ales că am senzația că o să continue povestea.

Auzisem din diverse locuri că urmau să bage produse de supermarket la eMag (nu mai găsesc articolele respective acum nici să mă bați) și am așteptat cu sufletul la gură ca să văd dacă urmau să livreze și lucruri pe care le găsești în orașe mai mari, dar nu în orașe mai mici. În speță, chestii gen alge pentru sushi, că maică-mii îi place să facă sushi și eu trebuie să bat tot Brașovul în căutarea unei pungi de alge.

Dacă faci un joc de cuvinte bazându-te pe omofonii în engleză sunt șanse mari ca auditoriul să se uite strâmb la tine. Gen: „De ce sunt minerii cei mai curați oameni? Pentru că lucrează în baie”; „Vita e frumoasă”. Și adevărul e că în engleză sunt mult mai ușor de făcut asocierile astea, deci dacă la noi chiar și cele mai aiurea jocuri de cuvinte sunt considerate „diștepte”, la ei… nu prea. S-au săturat. Au fost prea multe, gata de-acum.

Amu, nu știu cum se făcu, dar odată când eram eu tinerică, drăgăliță Doamne, și stam în banca mea în ora ace în care studiam cărțulii românești, făcurăm basmul Harap Alb. Și iacătă cum se încinse o discuție despre personajele care mai de care, se trezi unul să spună ceva de Păsări-Lăți-Lungilă.

Dacă mă uit la un film de acțiune în 3D pe la jumătatea filmului încep să simt prea puternic disconfortul creat de 3D ca să pot urmări în liniște și pace ce se întâmplă în fața mea. Dacă sunt scene în care tremură imaginea (filme de acțiune, filme de acțiune, filme de acțiune) încep să mi-i dau jos că e din ce în ce mai neplăcută senzația, ceea ce înseamnă că am șansa deosebită de a vedea dublu un film pe care aș vrea să-l văd simplu. Da, e atât de sâcâitor/obositor încât uneori prefer să văd ca la beție.

Totul a început acum vreo două zile, când mi-a spus un amic că apare prin Brașov în weekend, dacă ne putem vedea, că are și o carte pentru mine, trimisă de o terță persoană.

Ieri-azi am remarcat o chestie ciudată: după ce dau search pe Google îmi dispare uneori, nu tot timpul, bara de search de sus. În loc să văd căsuța aia în care pot edita liniștită ce-am căutat, mă trezesc că dau scroll în sus și capul de pagină e cel pe care-l vedeți. Adică fără căsuța aia în care poți scrie ce vrei tu să cauți. Tehnic vorbind, aș putea edita mai sus, acolo unde e de obicei URL-ul, doar că e mai cu cântec la editare.

Mă gândeam că aș putea să fac o serie cu cele mai aberante scuze pe care le găsesc oamenii ca să doarmă dulce și bine pe-o ureche. Nu doar cele uzuale, dar stupide, cum ar fi „poza asta e a mea, că eu am găsit-o pe net” sau „scriu atât de prost că scriu de pe telefon”, ci alea de-ți stă mintea-n loc.