Îmi place să trec pe la ai mei pe la firmă din în când că nu știi niciodată ce găsești pe acolo. Uneori găsești o bicicletă, o cască de motocicletă, hărți, cărți, imprimante, un iepure de jucărie, pietre semi-prețioase, un aparat de făcut lapte de soia, roșii de balcon în ghivece puse pe balcon, componente de calculatoare, afine, un trepied (uneori nu-l găsești, chiar dacă-l cauți), creioane colorate, un bloc de desen, un colaborator adormit pe un fotoliu etc. Și cu toate astea, în general sediul e ordonat. Iepurele de jucărie stă cuminte pe boxele de jumătate de metru care sunt puse pe biblioteca unde găsești cărțile de Linux și C.

Am crezut inițial că e o problemă cu site-ul Seven Sins. Am un „corset Grazia”, model ca al lor, doar că luat din altă parte. Nu știam că are un nume. Am aflat că în România îl cheamă Grazia din pură întâmplare: mă uitam pe site să văd dacă e ceva interesant și l-am recunoscut pe al meu.

E un tip pe lista mea de Facebook care face stand-up comedy fără vulgaritate. Trebuie să-l felicit! Prin inovația asta reușește să ofenseze mult mai bine, cu mult mai puțin umor.

Știți ce zi e mâine? 1 noiembrie? E ziua morților. Se sărbătorește la noi în Transilvania, chiar dacă cei de prin Regat am înțeles că n-au prea auzit de ea. Se merge în cimitir și se aprind lumânări pentru morți. Se duc flori, se îngrijesc morminte. Taică-meu se duce până la Cluj, la mormântul bunicului. Unii dau de pomană. E ditamai sărbătoarea.

Am ajuns ieri în Sf. Gheorghe, azi în Brașov. Momentan sunt la Cafetecă, unde am băut o cafea mișto, cu lapte și tot ce trebuie. Am atâta energie de nu-i adevărat. Ieri m-am culcat, ruptă, pe la 6-7 seara, m-am trezit pe la 1 noaptea și am început să alerg prin cameră ca bezmetica (fără să fi băut cafea sau alte alea).

Când am ajuns în Turcia la începutul lui septembrie am intrat cu mătușă-mea într-un mall. La parter era bancomatul, la subsol magazinul cu mâncare. În timp ce ea apăsa pe taste, m-am uitat în jur și am văzut că eram lângă vitrina unui magazin cu haine pentru copii. Tot felul de haine de toate felurile, printre care și costume ca cele din stânga de mai sus – de prințișor, mi-am zis. Am aflat ulterior că sunt de sultan.

Ieri, azi și pe 1 octombrie, George Adamescu îmi trimite scurt metraje cu Roșia Montană. Uite unul:

Odată i-am spus cuiva că sunt într-o fază rock a vieții mele. „E o copilărie,” mi-a zis, „peste câtva timp o să-ți treacă”. El fusese pasionat de rock în tinerețe, dar îi trecuse. Știa totul despre rock și-l depășise.

[][1]

Turcii au o chestie numită Kurban Bayram – o sărbătoare cam de dimensiunile Crăciunului la noi, în timpul căreia cam tot e închis și elevii și studenții au vacanță. Așa că mătușă-mea ne-a organizat în timpul Bayramului o excursie de vreo trei zile prin Cappadocia.

Mă pregăteam să iau la pigulit pozele din excursia pe care am făcut-o în Goreme și Ankara și mi-am adus aminte că n-am pomenit până acum de editat poze.