[][1]

Dezbatere: pot fi jocurile pe calculator considerate artă?

[][1]

La un Google scurt, am găsit două tipuri de articole despre jocuri pe calculator, care să nu fie scrise de jucători: jocurile sunt rele; și jocurile sunt educative, deci utile – când sunt jocuri educative. Eventual mai găsești combinații între cele două tipuri de articol, dar creativitatea autorilor se oprește, insipid, asupra unor probleme care sunt departe de o viziune de ansamblu. E ca și cum am discuta despre cărți cam așa: „Cauzează miopie, dar pot fi manuale.”

There’s still a bit to go before the last episodes of season 2 of Flight from Hell are available online, but I’ve already sent them out. (which reminds me, a new episode was posted today)

Ieri am primit o cutie de metal în care era un pachet de ceai. Am stat cu ea într-o cafenea din Sf. Gheorghe, am întors-o de pe o parte pe alta, am zis că nu pare rea, am alergat să prind microbuzul, am ajuns în Brașov, și am aruncat-o la gunoi. După care am jucat Borderlands, imaginându-mi că fiecare skag și psycho midget în care trăgeam aveau fața celui care a trimis cutia aia de ceai. Pentru că hărțuitorii nu trebuie neapărat să-ți ia chestii nasoale, pot chiar să-ți ia chestii ok. Poate un scotocitor în gunoaie o să se bucure de ceaiul ăla, dacă se prinde ce e.

Am observat o chestie pe blogurile scrise de femei: de obicei conțin o postare (sau mai multe) despre bărbatul ideal și iubirea ideală.

Tocmai am terminat de citit Pendului lui Foucault, de Umberto Eco (varianta în engleză pare mai bine tradusă). E o carte în care te poți rătăci, în sensul în care te apuci de citit, după care dispari în jungla de detalii și eventual peste vreo lună te descoperă o expediție de arheologi veniți să vadă ce se află sub muntele de cărți. Care munte de cărți? Ăla în care te îngropi când încerci să afli dacă Eco a inventat ceva din ce a zis sau dacă a preluat toate nebuniile pe care le pomenește de la alții și ele chiar există pe bune.

Când m-am întors de la mare am descoperit diferența dintre CFR și Regiotrans. Nu e vorba doar de vagoane mai curate și de faptul că-ți iei bilet direct în tren. E vorba de pensionari. La CFR e plin de ei. La Regiotrans n-am zărit.

Conversație mai veche cu un prieten (parafrazată):

el: Ce faci?
eu: Căutam ceva fanfic [n.a.: povestire de tip fanfiction] despre un trio. Ceva relație romantică în triunghi, știi?
el: O_o
eu: *continuă să caute*
el: De ce fanfiction?
eu: Pentru că nu găsesc chestii publicate de gen, dar printre tagurile de pe Archive of Our Own…
el: Nu, nu, voiam să te întreb de ce nu citești și tu ceva normal?
eu: Normal?
el: Ceva original. Ceva carte publicată. La o editură. Care să nu fie bazată pe altceva. Ceva mai normal decât chestiile pe care le cauți.
eu: Citesc și chestii… normale… dar momentan n-am chef.
el: Poate ar fi timpul.
eu: Hmm… era o carte pe care tot voiam s-o citesc…
el: Vezi că poți?

De prin 2009 încoace, de când MISA vrea cu tot dinadinsul să demonstreze lumii că e sectă, Gregorian Bivolaru a venit cu o nouă idee genială prin care-și convinge cursanții să nu pună la îndoială ce învață la cursul de yoga și spiritualități conexe inițiat de el: îndoielile demoniace.