Îi răspund aici lui Dorin Lazăr, care scria de curând despre Reductio ad Huidum: acel fenomen din presa/mentalitatea românească în care diverse dosare sunt judecate de opinia publică în raport cu cazul lui Huidu. Dorin, problema e mai gravă și spune așa: ne e mult mai greu să ne imaginăm chestii abstracte decât chestii clare. Oamenii nu donează prea mult pentru cauze bune decât dacă au un exponent, o victimă identificabilă cu care să empatizeze.

Am o cunoștință pe net (nickname: Draco) care și-a postat odată soundtrackul pe care scria la diverse povestiri. Cred că e „albumul” pe care îl ascult cel mai des. Și a sosit momentul să-l dau și altora: Nu sunt foarte încântată de Madonna și Leona Lewis, dar în rest am colecția pe repeat. (thank you, dracoqueen22). Îmi plac duritatea (în afară de părțile Madonnei), forța și, uneori, versurile 😀 La capitolul versuri, „Rev 22 20” e o melodie superbă.

Am fost odată într-o relație. Una serioasă. De câțiva ani. Care s-a terminat cu diverse persoane oferindu-mi nu un umăr pe care să plâng, ci sfaturi gen „Du-te la poliție” sau „Poate ar trebui să te muți”. Dar îmi știam marfa și știam că deși individul ajunsese ciudățel, nu era cazul să-mi caut pază și protecție, ci doar să-i dau papucii și să-mi văd de treaba mea. La un moment dat, m-a pus să stau într-un cerc de 49 de lumânări ca să-mi treacă rezonanțele negative.