Roxana-Mălina Chirilă

Din presă, social media și toate cele am aflat această nestemată de știre:

Azi se întreba Zoso dacă e normal ca un copil de 15-16 ani să se machieze atâta:

Cum-necum, am început să explic cam în ce direcții trebuie s-o iei prin centrul vechi al Brașovului ca să ajungi în diverse locuri. Pentru că era mai simplu, am deschis Google Maps și am trecut pe Street View.

Am o discuție lungă, sau mai bine zis o discuție împărțită în episoade ocazionale, cu cineva care crede în creștinism. Nu, nu în sensul în care e creștin care merge la biserică, nu crede în Dumnezeul creștin și nu face gesturile creștine tipice, ci el crede în creștinism ca fiind un lucru la bază bun.

Nu știu cât de coerentă sunt, că-s ruptă de oboseală, dar. Facebook. Acolo e toată lumea și deci am ajuns și eu anul trecut, deși n-aveam de gând să-mi fac cont. Am un cont mai vechi pe Google Plus, ăla era ok, liniște și pace. Singura problemă cu el fiind că e atât de liniște și pace încât e ca și cum ai vorbi singur în deșert.

Am văzut acum trailer-ul și o să fie epic. Să vă povestesc: un mare șef de corporație, tânăr geniu în domeniul afacerilor, are anumite… probleme psihice… din cauza cărora este incapabil să relaționeze normal cu alți oameni. Își ascunde defectele cu dibăcie și farmec, dar în viața privată are tot felul de ciudățenii, în special în ce privește relațiile „romantice”. Din cauza asta apelează la prostituate pe care le pune să semneze contracte de confidențialitate ca să nu-i divulge secretele. Și crede că totul e sub control.

Am scris un articol mult-discutat ieri despre cum nu-i frumos să încurajăm pirateria. De fapt, nu, nici măcar atât: am spus că cei care le recomandă altora cărți (și filme, de ce nu?) pe gratis, piratate, nu o fac din generozitatea proprie, ci îl forțează pe autor, sau forțează editura, să-și dea munca pe gratis. Și le transmit altora ideea că e ok, în regulă și justificat să procedeze așa.

Un autor stă și scrie vreun an la un roman. Nu e o chestie universal valabilă (unii scriu un roman în 10 ani, alții îl scriu în 3, alții sunt foarte prolifici, trăiesc din scris, nu fac altceva toată ziua și-l scriu în câteva luni). Primește x% din prețul cărții. Dar stați, că nu e singurul care face ceva! Există un om care lucrează cu autorul și îi oferă critică și corecturi în linii generale. Apoi există altul care verifică greșelile de tipar și ale chestii de genul. Omul care aranjează romanul și-l face să arate bine. Cei de la tipografie, sau tehnicul, care-l transformă în carte fizică/digitală. Artistul care face coperta. Costuri pentru ISBN și alte alea. Comision pentru librării, fie fizice, fie online.

Sunt liber profesionist – sau freelancer, cum se spune în ultima vreme de când nu mai avem profesori, ci traineri și nu mai avem directori, ci manageri. Ceea ce dă naștere la anumite confuzii. Tehnic vorbind pot să lucrez oriunde și oricând, ceea ce dă senzația că n-aș lucra decât când îmi poftește inimioara. Mai ales când sunt întrebată dacă sunt disponibilă două ore săptămâna viitoare și pot să plasez cele două ore oricând în timpul săptămânii fără să fie probleme. Și când sunt pe net o mare parte din zi.

Stai în interiorul cafenelei (sau al restaurantului) la o masă, când intră cineva care se vede de la o poștă că n-a venit să consume. Ține în mână un buchet de flori/ceva nimicuri/o hârtie pe care scrie ceva. Trece de la masă la masă: cumpărați, dați, vă rog, Dumnezeu să vă ajute…