Roxana-Mălina Chirilă

Internetul s-a schimbat o grămadă în ultimii 10-15 ani. De la design pătrățos, butucănos, simplist, s-a ajuns la site-uri care au o anumită eleganță, umbre discrete, un aspect îngrijit. (deviantArt în 2000, deviantArt azi) E mai interactiv – au apărut bloguri cu comentarii, Facebook unde se postează în prostie, te poți loga/înregistra cu contul de Facebook/Google/ce-o fi în diverse alte locuri. În general cei care lucrează în domeniul site-urilor îi spun noului mod de abordare „Web 2.0”.

Între timp, în lumea largă: o editură-gigant, Hachette, se bate cu Amazon (magazinul online, nu fluviul). Nu se știe exact care e problema (niciuna din părți nu comentează negocierile), dar internetul bubuie de speculații. Probabil, se spune, e vorba de prețuri. Probabil că Amazon voia să scadă prețurile la ebook-uri. Probabil că Hachette n-a fost de acord. Sau poate Amazon voia un anumit procent din vânzări și Hachette voia să ofere o sumă fixă pentru fiecare volum (sumă fixă = reducerile de pe Amazon sunt tăiate din profiturile lor). Cert e că sunt probleme cu niște livrări ale unor cărți prin Amazon. Hachette spune că vina e cu Amazon. Amazon spune că e din cauza negocierilor și că lucrurile vor reveni la normal când se rezolvă conflictul.

Când am nevoie de suport moral de obicei sun un prieten – și la fel am făcut și de data asta. Am sunat, am explicat că am destulă anxietate ca, distribuită, să facă un oraș întreg să-și roadă unghiie și în timp ce eram sfătuită să iau o pauză și să mă duc să mă culc, că am nervii întinși de la oboseală, s-a întâmplat o chestie care mi-a făcut problemele să dispară. Era un urlet ascuțit, interminabil, care mi-a sfâșiat timpanele și mi-a făcut să zăngăne ambele urechi, inclusiv cea în care nu aveam casca telefonului.

Mai demult, când citeam Între Orient și Occident, de Neagu Djuvara (v-aș da pagina, dar o am în ediție digitală), am dat peste pasajul ăsta descriind Muntenia/Moldova de sec. XIX:

Senzația e că am nimerit într-un mit din care văd doar o parte și restul e „cunoscut” – cunoscut de toată lumea, vreau să spun, dar nu de mine. Și inițial, nici de Corwin, personajul principal care se trezește dintr-o comă, dar nu-și aduce aminte nimic despre el. Vede doar că are o forță fizică extraordinară și blufează, trecând din indiciu în indiciu până când lucrurile încep să se clarifice. Mai ales pentru el.

Facebook îmi pune la dispoziție cele mai dubioase reclame. După ce l-am convins că nu vreau să fac videochat (mă încadram la sex + grupă de vârstă – hei, oare am depășit vârsta? :-O), i-am permis să-mi arate toți pantofii lui pește prăjit, toate hainele, reducerile la Altex și chestiile pentru creșterea copiilor. Că mai bine de atât n-o să ajungă.

O fostă colegă din facultate, bellydanceriță, și-a luat ditamai rucsacul cu cort cu tot în spinare și a plecat prin Japonia de nebună, gata să se plimbe în sus și-n jos timp de vreo 70 de zile.

De o vreme încoace pe T5.ro blogul român cel mai vizitat nu mai este zoso.ro. Este nationalisti.ro. Schimbarea s-a produs brusc: de unde nici nu-l auzisem vreodată, a sărit pe primul loc. De la 14.000 vizitatori pe lună în aprilie a ajuns la vreo 230.000 vizitatori în mai și la 425.000 în iunie.

O grămadă de oameni scandalizați: de ce cred elevii din ziua de azi că Nichita Stănescu e femeie? Ce-i cu incultura asta crasă pe ei?

The reason why I keep reading Warren Ellis’s books is that I loved Transmetropolitan (his graphic novel(s)). Unfortunately, I don’t feel that his work translates very well to the written word. Sometimes it results in fascinating little swirls of crazy style… and at other times it feels oddly lacking.