Dragii babei și ai moșului, haideți la gura sobei să vă povestesc câte nebunii fac unii autori fără talent ca să vândă câteva volume în plus (care sunt numai bune de pus pe foc, că de-aia suntem la gura sobei).
Vorbeam de respect cu cineva recent și îi ziceam că eu am o teorie a respectului care spune așa: nu există un singur tip de respect, există două tipuri de respect.
Tradiția fotografică a familiei mele a început cu taică-meu, căruia îi place să facă poze (deși nu știu câte a mai făcut în ultima vreme), și a ajuns și la mine, care n-am mai pus mâna pe un aparat foto de ani buni de zile. Până ieri.
Nu există absolut niciun motiv ca o bandă desenată românească să nu fie mai bună decât multe, multe benzi desenate americane. Dimpotrivă. Talent există. Dacă există și dorință, se poate.
Ca absolventă de filologie, mi s-a spus de o grămadă de ori că am făcut o facultate inutilă și că diplomele ca a mea sunt numai bune de hârtie igienică. (În fine, diplomele ca ale mele – am și masteratul.)
Dacă vreți să citiți o carte de poezie românească anul ăsta… Și cu asta am redus cu 99% numărul cititorilor. Cum oricum n-o să am 100 de cititori pe postarea asta, treaba mea aici s-a terminat, pot să l_orem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua până la finalul postării._
A fost o perioadă din copilăria mea când dădeam de Snoopy peste tot – jucărele, tricouri, tot. Dar deși știam personajul, nu știam de unde era și nu citisem nimic cu el. Îl percepeam ca pe un fel de Hello Kitty, un fel de personaj faimos pentru că e faimos, simpatic, ușor de recunoscut, dar fără context.
Mackenzi Lee nu e cunoscută pentru acuratețea istorică de care dă dovadă în ce scrie, dar „Ghidul de vicii și virtuți pentru gentlemeni” e o carte YA distractivă, publicată prima oară în engleză în 2017 și tradusă și la noi după ce a devenit un succes internațional.
Chiar dacă am povestit într-o serie de trei articole cât de mult mi-a plăcut cartea asta și sunt de acord cu faptul că e o capodoperă a literaturii universale, parcă tot n-aș fi scris chestia asta pe coperta ei. Deși poate că merită strigată ideea de pe vârful blocului.
Trăim într-o lume în care fanii devin din ce în ce mai vizibili – evenimentele precum Comic Con au intrat deja în mainstream, se știe că „50 Shades” s-a născut ca poveste bazată pe „Twilight” și francizele mari încearcă să facă cât mai mult _hype _ca să aibă priză la fani.