Roxana-Mălina Chirilă

Știrea nu e de ultimă oră. E de pe 17 ianuarie, deci deja veche de 5 zile, dar ce să-i faci. Nici eu nu mă mai mișc repede. După cum rezuma cineva, „S-a prescris totul.”

Am tot auzit de bine de jocurile „The Witcher” încă de când a ieșit al treilea pe piață, în 2015. Am tot vrut să le joc, dar cumva nu s-au legat lucrurile decât în decembrie, când în sfârșit am avut și timpul, și dispoziția necesară ca să mă apuc de ele.

Pe 19 decembrie a intrat în moderare un comentariu pe care m-am tot întrebat dacă să-l cenzurez și apoi să-l postez sau dacă să-l șterg pur și simplu.

„The Big Bang Theory” e un serial sitcom lansat în 2007 pe care am încercat să-l urmăresc acum vreo 10 ani, când era la început, și care nu m-a prins deloc. Acum, s-a întors să mă bântuie. Am trecut prin o grămadă de episoade și trebuie să recunosc că-mi place să-l urăsc.

Am stat un pic și m-am gândit la modul în care vând editurile din România cărți și am ajuns la concluzia că vor foarte mult să _nu _le vândă. Dacă pot face anti-marketing, îl vor face.

Am fost zilele astea la o lansare de carte. A fost o decizie spontană; pur și simplu am văzut afișul, am intrat în librărie să văd cartea, am decis că pare interesantă și mi-am zis că dacă rămân în oraș până la ora evenimentului, particip.

Am fost să văd „Joker”. Nu acum, ci pe 4 octombrie, când am scris următorul mini-comentariu pe Facebook:

Nu prea pun eu rețete pe blog pentru că nu e blog de bucătărit aici, dar în viața reală am câteva specialități pe care le fac din când în când și care par Mare Scofală, dar nu sunt. Asta e una dintre ele.

Acum doi ani mi-am făcut abonament la o cutie cu crănțănele japoneze, Tokyo Treat. De conceptul de abonamente la cutii am discutat de curând aici.

Când aveam șase ani și eram în clasa întâi, am făcut ședință cu maică-mea. Am chemat-o într-o seară la ora 6 în bucătărie, m-am pus de o parte a mesei, maică-mea era de cealaltă, am tras aer în piept și am zis așa: