[25 ian] Cartea de azi: „Un studiu în roșu” de Arthur Conan Doyle
Sherlock Holmes! Probabil personajul cel mai ecranizat din istoria cinematografiei și preluat de-a lungul anilor de o grămadă de autori care au scris povești despre el sau inspirate de el. Nu e primul detectiv fictiv, dar e probabil cel mai cunoscut. Autorul, Arthur Conan Doyle, a încercat la un moment dat să-l omoare ca să poată scrie și altceva, dar fanii l-au convins să-l aducă înapoi la viață și să continue să scrie povești cu el.
Țin minte că la un moment dat, în careva dintre cărțile din seria Discworld, o vrăjitoare bătrână îi spune unui preot că păcatul e atunci când tratezi oamenii ca pe obiecte. Cam ăsta ar fi rezumatul cărții „Arme matematice de distrugere”: oamenii sunt tratați ca obiecte, cu ajutorul inovațiilor tehnologice și al matematicii. Și e evident că rezultatele nu sunt în regulă.
„Casa veselă” a lui Alison Bechdel e un roman grafic (adică de benzi desenate) autobiografic publicat pentru prima oară în 2006. Povestea e, exact cum spune subtitlul, o tragicomedie de familie. Are momente amuzante, dar rămâi mai ales cu sentimentul unui mister nerezolvat niciodată în mod satisfăcător, al distanței emoționale față de familie, al încercării nereușite de a trece peste abisurile dintre oameni.
Aș putea spune că „Wilds Cards” e o antologie de povestiri scurte despre supereroi, dar aproape fiecare parte a propoziției ar fi o minciună.
Uneori, aud câteva lucruri despre o carte și mi-o imaginez complet greșit. Carte pentru copii, iepuri isteți, o poveste clasică – evident că mi-am imaginat un volumaș cât să încapă în buzunar și să poată fi citit lejer într-o după-amiază. Nu mi-am imaginat 400 de pagini despre căderea Troiei, înființarea Romei și răpirea sabinelor, în versiune iepurească.
Există opere de artă atât de frumoase, de puternice, de profunde încât îți taie răsuflarea și știi că niciodată n-o să te ridici la nivelul lor – nici ca artist, nici sufletește, nicicum. Îți arată o altă lume, dar îți trântesc ușa în nas când vrei să pășești spre ea.
Winnie nu e un ursuleț foarte inteligent, ba chiar dimpotrivă. Dar e foarte prietenos, deloc supărăcios și din când în când are câte o idee bună.
„Sir Gawain și cavalerul verde” e o poveste anonimă de la finalul secolului 14, așa că lizibilitatea ei depinde de la traducere la traducere.
Poate că n-o să vreți să citiți cartea asta pentru că n-a fost tradusă în română, dar o să vreți să auziți povestea. Pentru că în 1518, o grămadă de oameni din Strasbourg au început să danseze și au dansat până la epuizare – iar în unele cazuri, până la moarte.