Roxana-Mălina Chirilă

[26 ian] Cartea de azi: „Claymore” de Norihiro Yagi

Acum ceva timp, mi-am dat seama că sunt bogată, pentru o valoare dată a bogăției – în cazul de față, bogăție = abilitatea de a cheltui o sumă relativ mare pentru a te bucura de un lucru bun, fără să ajungi la sapă de lemn.

Așa am ajuns să ne gândim să luăm niște serii de benzi desenate japoneze (manga), iar sugestia lui D. a fost Claymore, pentru că e vorba despre niște tipe care se bat cu demoni, folosind săbii extrem de mari. N-am regretat alegerea deloc.

Japonezii abordează benzile desenate complet diferit față de americani. În SUA, benzile cu supereroi tind să fie deținute de companii mari, care au tot interesul să le transforme în francize și să le prelungească la nesfârșit, dându-le pe mâna diverșilor scriitori. Superman, Batman sau Daredevil, de exemplu, n-au o poveste, ci vreo zece mii de povești care se contrazic între ele, reiau teme vechi, ucid și reînvie personaje și în general nu au o progresie clară.

În Japonia, benzile desenate tind să aibă un creator clar și să spună o poveste cap-coadă, care e coerentă și nu poate continua la nesfârșit. Personajele cresc, se transformă, rezolvă probleme vechi și descoperă probleme noi. Pe de altă parte, uneori poveștile tind să fie relativ similare în cadrul genului, dar să ignorăm problema asta aici.

Claymore e o serie de 27 de volume despre un ținut fantastic în care demonii vânează oameni, luându-le uneori înfățișarea ca să se infiltreze în sate și orașe. Pentru că sunt mult prea puternici pentru a fi uciși de oamenii obișnuiți, a apărut o organizație care are ca războinice femei ciudate, cu ochii argintii, extrem de puternice, care luptă cu săbii enorme (săbii „claymore”, de unde și numele seriei).

E o poveste bine construită, centrată pe Clare, o tipă care nu e tocmai cea mai puternică din organizație (e mai degrabă pe la coadă), dar care încetul cu încetul evoluează, descoperă că lumea nu e tocmai cum pare la prima vedere, iar organizația ei e ceva mai dubioasă decât s-ar crede.

Nu e neapărat cea mai bună serie de manga pe care am citit-o vreodată, dar e printre cele bune, calitatea e consistentă și desenele sunt excelente. A vândut 8 milioane de volume în Japonia și are o grămadă de fani și la nivel internațional.

De obicei aș recomanda primul volum din ceva, nu toată seria, dar primul volum ar fi doar de gust în cazul de față. E disponibilă în colecție completă pe Book Depository (ieșind undeva la sub 4,5 euro pe volum). Poate fi cumpărată și volum cu volum.


Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |