Stăteam zilele astea să mă gândesc la tristețea celor care spun că tinerii din ziua de azi nu mai citesc, ci stau să se uite la filme și seriale toată ziua. Mi-am dat seama că există o soluție simplă și rapidă prin care se poate rezolva situația: să se înlocuiască orele de literatură română cu ore de film universal.
Trăim într-o lume în care toată lumea poate avea o voce publică, în care orice status de pe Facebook sau articol scris de un neica nimeni poate ajunge viral. Bătaia se dă în numere: câți cititori, ce audiență, ce influență, câți followeri, câte clicuri, câte vizualizări.
Dacă e cineva care n-a aflat încă, există un tip mai în vârstă, Dan C. Mihăilescu, care pune pe pe Youtube și pe Facebook clipuri cu cărți. Înainte vorbea despre subiectele astea la televizor, l-au scos din grila de programe și acum e online.
Acum câteva luni bune, pe când eu eram la corectură și colegul la traducere, ne vine un proiect plin-ochi de texte care urmau să apară pe un site. Nu articole, ci bucăți de texte – butoane, mesaje de eroare, mesaje care-ți spun ce trebuie să faci sau ce opțiuni ai, bucăți de frază care se combină între ele.
Zilele trecute ziceam că părinții se îngrozesc de probleme destul de simple de matematică de clasa a cincea. „Trebuie mai simplu!” spuneau părinții. „Trebuie mai ușor! Să nu ne mai chinuim copiii!” Așa că explicam că prinde bine și matematica asta la ceva.
Pe Facebook mi-a fost dat să văd următoarea postare:
Pentru duminică, culegere mate, clasa a V a:
Prima oară am fost la târgul de carte Gaudeamus acum câțiva ani buni, când eram prin facultate. Știu că m-a șocat atunci cât de mare e pavilionul central de la Romexpo și faptul că de fiecare dată când crezi că ai văzut tot ce era de văzut, descoperi că de fapt ai uitat să mergi pe un arc de cerc de pe nivelul aflat cel mai sus, sau că ai ratat vreo trei standuri din exteriorul nivelului de jos.
Știți deja cum sunt, trag cu urechea la conversațiile altora și le zic mai departe pe alea la care râd cu lacrimi. Jur că nu le inventez – doar le parafrazez.
Pe scurt, într-o țară plină de scriitori care vor să scrie numai capodopere care să-ți dea de gândit, Ovidiu Eftimie scrie o carte numai bună de citit pe tren.
Când am început să aud că benzile desenate pot fi fără supereroi și pot aborda și teme serioase istorie sau biografice, am reținut trei titluri de cărți importante: „Maus”, de Art Spiegelman, „Persepolis”, de Marjane Satrapi și „Casa veselă”, de Alison Bechdel. Toate trei au fost traduse și la noi și toate trei mi-au plăcut enorm.