Roxana-Mălina Chirilă

Știți deja cum sunt, trag cu urechea la conversațiile altora și le zic mai departe pe alea la care râd cu lacrimi. Jur că nu le inventez – doar le parafrazez.

Pe scurt, într-o țară plină de scriitori care vor să scrie numai capodopere care să-ți dea de gândit, Ovidiu Eftimie scrie o carte numai bună de citit pe tren.

Când am început să aud că benzile desenate pot fi fără supereroi și pot aborda și teme serioase istorie sau biografice, am reținut trei titluri de cărți importante: „Maus”, de Art Spiegelman, „Persepolis”, de Marjane Satrapi și „Casa veselă”, de Alison Bechdel. Toate trei au fost traduse și la noi și toate trei mi-au plăcut enorm.

Ca mulți, mulți alții, nu sunt o persoană matinală. Nu înseamnă că nu mă trezesc devreme – deși munca mi-ar permite să mă trezesc liniștită pe la 9, trăiesc în casă cu un matinal care începe să facă zgomot și să pregătească micul dejun pe la 8 fără ceva. După suficient de mult timp, m-am adaptat.

Mi-am luat o vacanță scurtă și mă îndrept voinicește spre un oraș aflat la câteva ore bune de Brașov. Știu că mersul cu trenul durează, așa că mi-am luat cărți cu mine, pentru că de multă vreme voiam să stau să mă bag cu nasul în povești fără să trebuiască să preiau vreun proiect urgent.

Când eram mică reciteam câte o carte care-mi plăcea din nou și din nou, până se enerva maică-mea să mă vadă tot cu ea în mână. Cireșarii. Winnetou. Încercam să mă prind cum se târau westmenii lui Karl May prin pădure, ascunzându-se de indienii inamici. Inventam povești în care eram și eu în Vestul Sălbatic, în care mergeam și eu în aventuri – sau mă aventuram în cine știe ce alt univers care mă captiva atunci.

Am rămas datoare cu un articol despre ce consider că ar merita reorganizat în cadrul școlii – de când ziceam că nu ar trebui înlocuite materiile curente cu altele noi.

În anii trecuți vă mai povesteam cum e cu Halloween-ul și de unde vine obiceiul ăsta în care lumea se îmbracă în costume de demoni și diavoli – și vine din chestii mai benefice decât s-ar crede.

Există un eveniment anual care tare mi-e drag: NaNoWriMo. Înseamnă „National Novel Writing Month”, adică „Luna națională a scrisului de romane” (un fel de „Zi națională” prelungită), doar că a ajuns să fie un eveniment internațional.

Ascult și eu episodul de săptămâna asta de la ICR Podcast și mă inspiră să scriu câteva lucruri.