Ieri eram chitită pe două chestii: 1. să lucrez; 2. să mănânc o prăjitură. Așa că după ce m-am ocupat puțin de prima pasiune, am zis să mă ocup de a doua, cea cu prăjitura. Dar, 8 martie, totul plin, m-am plimbat trei sferturi de oră pe Republicii încercând să găsesc un loc unde să stau. Până la urmă, din disperare de cauză, am mers la Open Heart, de pe Michael Weiss.
Am ieșit azi pe Republicii, în căutarea unui loc unde să bag încă o rundă de editări la Flight from Hell, să-mi public odată romanul ca să pot trece la altceva (de exemplu, la continuarea lui; sau la diverse povestiri în diverse stadii de terminare). Mi-am găsit și eu ziua: buluc de lume pe străzi, buluc de lume în cafenele, până și la Koffeol unde doar prăjiturile sunt la preț, că restul e la suprapreț, e arhiplin. N-ai unde să arunci un ac, darămite să ocupi o masă.
E timpul pentru un studiu aprofundat al discuțiilor despre problema religiei în școli.
1 martie, 8 martie și alte sărbători de femei: tot văd femei și feminitate peste tot, așa că până nu uit…
Vine un moment în viața internauților în care-și dau seama că 90% din site-urile peste care dau sunt ori absolut penibile, ori nu-i interesează. Și atunci vine întrebarea: „Ce mai citești?” Seamănă cu cea pe care o poate pune lumea apropo de cărți, doar că asta are mai mult jind în voce.
Când eram în gimnaziu aveam o dirigă care era și profă de engleză, și profă de franceză. În clasa a cincea părinții cam optau pentru germană ca limba a doua, dar diriga a reușit să le povestească despre toate frumusețile lumii și despre cum a doua limbă era obligatorie doar dintr-a șasea și despre cum ar fi fain să facem barem un an de franceză, că după putem să ne mutăm pe germană.
E o vorbă care spune că nimic nu îmbătrânește mai repede decât viitorul – sau decât previziunile despre viitor. Și părerea mea e că Sfârșitul copilăriei de Arthur C. Clarke a îmbătrânit și n-a făcut-o foarte frumos.
Am făcut drumul Sf. Gheorghe-Brașov ca o navetistă zilele astea, alergând unde părea că trebuie să fiu mai tare. Am prins o conductă spartă la intrarea în Brașov – la podul peste calea ferată, de țâșnea șuvoiul de apă în sus 20 de metri. A mai remarcat cineva chestia asta?… Pe net n-am găsit nimic și încep să mă întreb dacă doar mi-am imaginat.