Seria 50 de umbre seamănă cu absorbantele. În reclamele la absorbante vezi femei care au cele mai excepționale vieți, se distrează, dansează, merg la munte și sunt super-fericite. În realitate, iei un pachet, îl deschizi și vezi o chestie al cărei singur scop în viață e să se umple de sânge într-un mod neinteresant.
O, sfântă naivitate! De fapt, mai multe sfinte naivități. V-am zis vreodată ce tare mă bucur că m-am născut când m-am născut? Într-o parte am ratat complet comunismul, acesta fiind marele meu noroc – iar pe de altă parte am ratat școlăreala din ce în ce mai proastă de astăzi, acesta fiind micul meu noroc.
Când eram eu pe la final de gimnaziu și început de liceu cumpăram fix două reviste, pe care le așteptam pe la chioșcul de ziare ca pe pâinea caldă. Pe una dintre ele o luam pentru că eram încă o copilă și deci aveam prostii în cap, pe cealaltă o luam pentru că era cu adevărat mișto. Pe una o ascundeam, cu cealaltă n-aveam nicio problemă să fiu văzută.
Știi senzația aia când îți întâlnești jumătatea perfectă? Plimbări lungi, discuții pline de substanță, mici cadouri, lucruri care îți fac viața roz și frumoasă? Și până la urmă te dăruiești trup și suflet și îți scoți la iveală cele mai tainice idei și părți din tine? O perioadă frumoasă, ca o lună de miere, persoana îți cere asta, îți cere aia, și îi dai, pentru că iubești…
Numărul auzit cel mai des, pe care-l dau și eu dacă n-am altceva de lucru: 10 pagini/zi.
Ne plimbam prin Piața Sfatului când ne-au căzut ochii pe KFC și am avut următoarea discuție:
Mă întreb uneori dacă vina o poartă preoții: soțiile lor se numesc „preotese” fără să fi ținut vreodată măcar o slujbă la biserică. Sau poate o fi problema unor sintagme care nu prea ajung la feminin, gen „om de știință” (oamă de știință? Femeie de știință? Homo sapiens de știință? Științolog/științoloagă?).
Grasă și proastă de Rodica Ojog-Brașoveanu n
u e un roman, e o colecție de povestiri scurte – și nu sunt povestiri polițiste, ci anti-povești de dragoste. Ceea ce înseamnă, pe scurt, că ar trebui să citesc rezumatul cărților înainte să le cumpăr, că am crezut că e un roman polițist. [notă târzie: rezumatul de pe site nu spune prea mare lucru despre carte – poate a fost scris de cineva care nu citise cartea asta?…]
Amu’, cică era odată o țărișoară în care informația circula greu, cam la fel cum mergea sistemul juridic – știm cu toții țărișoara respectivă pentru că trăim în ea. Și se face că unii oameni au învățat să profite de sistem nu într-un stil mic, evident și stupid, ci într-un stil mult mai măreț, dar până la urmă tot stupid.
Câteva chestii, pentru că mai mulți traducători și-au exprimat opiniile aici și mi se pare că nu sunt auziți. Nu sunt nici primii, nici ultimii care au un mesaj relevant, dar care se pierde din cauza „ambalajului”.