În octombrie ziceam, fără să am habar că s-ar face ceva în direcția asta, că ar fi bine ca religia să nu mai fie genul de oră la care părinții trebuie să spună dacă nu vrei să participi, ci genul de oră la care părinții trebuie să spună dacă vrei să participi. Pentru că acum e complicată situația, unii nu știu că pot renunța la oră, cei nepăsători ajung să facă religia (și să-și râdă în barbă de bărbile preoților), chestii de-astea.

V-ați întrebat vreodată cum ar suna rezumatele sau descrierile de seriale și filme din programele TV, dacă ar fi făcute de aceiași oameni care scriu descrierea cărților pentru edituri? Știți voi despre ce oameni vorbesc, ăia posedați de demonul criticilor literari care-i face să băsmească fin cu cuvinte neinteligibile și să nu spună nimic relevant, dacă se poate.

Inițial am încercat să-mi dau seama dacă o cheamă Semley sau Somley, ca pe urmă să decid că sunt două persoane distincte, ca în cele din urmă să-mi dau seama, după un „Lidy Somley”, că Nemira nu avea corector la vremea respectivă.

Acum vreo două săptămâni am primit o înștiințare în cutia poștală: aveam o recomandată. Eu primesc tot felul de lucruri prin poștă, de la cărți la cadouri trimise de deviantArt și alte alea, dar de data asta n-așteptam nimic. Am sunat-o pe maică-mea:

Nu știu în cazul vostru cum e, dar eu mereu am simțit că n-am o înțelegere foarte profundă a filozofiei și că știu numai câte ceva pe aici, câte ceva pe acolo… Drept e că la noi la limbi străine cam așa am și învățat filozofia, în funcție de ce ne trebuia pentru alte cursuri.

Se pare că pe elefant.ro au ajuns la un milion de comenzi, așa că sărbătoresc cu reduceri la toate cele. Normal că am băgat și eu nasul pe acolo să văd ce pare mai interesant – și am ajuns în secțiunea de top 100 ebooks.

Băi ce mi-a plăcut cartea asta, băi ce mi-a plăcut cartea asta, băi ce mi-a plăcut cartea asta

Azi am prilejul să simt cu adevărat trecerea timpului: m-am întâlnit cu un fost coleg de gimnaziu pe care abia l-am mai recunoscut. În sfârșit am avut o scuză bună să mă uit la cineva cu o privire încurcată și ochi mijiți.

The Canticle Prelude de Michael Young are ceva din cadența unui basm, care se suprapune peste o povestire fantastică.

Dorin a scris astăzi despre cum îți faci un ceai ca să iasă bun, să nu fie amar și să fie o plăcere, nu o durere. Tot ce a scris e perfect adevărat, dar merită completat.