Roxana-Mălina Chirilă

Michael Young – The Canticle Kingdom [recenzie]

The Canticle Kingdom este a doua carte din seria Canticle a lui Michael Young. De primul volum, The Canticle Prelude, am vorbit aici.

Există o diferență puternică de atmosferă între cele două, care cred că se poate explica în mai multe feluri. În primul rând, deși The Canticle Kingdom e a doua din punctul de vedere al cronologiei interne a cărții, e prima pe care a scris-o M. Young – la 2 ani înainte de publicarea lui The Canticle Prelude. Pe urmă, cele două sunt publicate la edituri diferite – The Canticle Kingdom a fost publicată de Cedar Fort, o editură despre care nu știu prea multe, dar care pare mai mare. După diversele greșeli de tipar care apar strecurate peste tot aș spune că nu acordă o atenție extrem de puternică manuscriselor, dar poate mă înșel. The Canticle Prelude a fost publicată la BigWorldNetwork, unde lucurile stau puțin altfel.

The Canticle Kingdom e o poveste fantasy care mi se pare că se adresează mai mult unui public de adolescenți sau copii mai mari. La 11-12-15 ani cred că aș fi fost încântată de ea. Nu are poezia și aerul mitic al volumului Prelude, dar e o carte de aventuri care stă destul de bine în picioare: un regat magic, bătălii, cavaleri, regine, magicieni, copii care au Lucruri Mărețe de făcut.

Regatul magic în care se petrece acțiunea e de fapt într-o cutie muzicală. Sau este o cutie muzicală. În „lumea reală”, cutia asta trece din mână-n mână în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, răpind pe câte cineva din lumea reală și aducându-l în regatul Canticle. Deși cea mai mare parte din timp vedem ce se întâmplă în regatul efectiv, din când în când ni se mai arată și cum circulă cutia în lumea reală, felul în care schimbă mâinile și de unde apar noi personaje.

Dacă are un defect major, e că din când în când descrierile devin confuze, sau apuci să uiți exact unde au rămas anumite personaje, așa că brusc nu mai știi exact cine, când, unde și cum a ajuns și ce a făcut. La un moment dat uitasem că unii existau. Și pentru că nu știm foarte clar care e psihologia personajelor există anumite lucruri care se petrec oarecum inexplicabil, doar ca să împingă acțiunea înainte.

Cu toate defectele, are și unele calități pe care alte cărți nu le au: deși personajele principale sunt copii, nu există un conflict copil-adult, nici o răzvrătire a primilor; se colaborează pentru salvarea regatului de forțele răului, copiii se bazează pe adulți, adulții pe copii. Apoi, personajul negativ nu e doar rău de la cap la coadă ca o încarnare a maleficului – ci e rău pentru că la un moment dat a luat o decizie stupidă (deși de ce a luat-o rămâne un mister…).

Nu știu dacă o recomand neapărat, la fel cum recomandam The Canticle Prelude. Există anumite detalii care nu se potrivesc de la o carte la alta, stilul e diferit, nu curge la fel de bine. Un copil (un eu la 11-12-15 ani) s-ar putea să nu fie foarte deranjat de părțile mai cu probleme, dar adulții s-ar putea să nu găsească în ea ceva deosebit de interesant.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |