Odată ca niciodată, în vremuri imemoriale care au durat până acum câțiva ani, nu obișnuiam să citesc romane de dragoste. Știți și voi de ce: romanele de dragoste sunt câh. Pe scara valorilor literare, sunt atât de jos încât au ajuns în beci. Sunt nașpa. Sunt prost scrise, sunt cărți de duzină al căror fir narativ se repetă iar și iar, sunt sentimentale și neinteresante.

E o zi frumoasă în care dau de patriarhat. Frecam un pic netul la cafea înainte să mă apuc de treabă și am văzut postarea asta, în care o fată se întreabă cine ar fi în absența „patriarhatului” – practic, a oricăror prejudecăți despre femei. Și nu demult citeam articolul lui Dorin despre o fată de clasa a 12-a care a scris în DoR că e descurajată să fie inginer pentru că e fată.

Când încercam să mă prind ce citeau românii pe la 1800, mi s-a pus pata că vreau să citesc „Țiganiada” de Ion Budai-Deleanu, care e prima epopee în limba română și promitea să fie amuzantă.

Pe măsură ce lumea s-a schimbat și să fii propriul tău șef a devenit un vis din ce în ce mai realizabil, au început să apară și negustorii de vise care te învață cum să faci afaceri ca un b0$$. Contra cost, poți afla cum să câștigi o grămadă de bani relativ simplu și cum să ai propriul program relaxat având propriul tău business.

Povestește Dorin aici de experiența de a te uita la toate filmele James Bond de la cap la coadă. Sunt în mare de acord cu el, dar vreau să discut de Bond din perspectiva unei trăsături des asociate personajului: cât de seducător e.

Acum o vreme erau tare la modă cărțile de colorat pentru adulți și m-au atras și pe mine unele, măcar ca idee, chit că am constatat că nu erau chiar pe gustul meu ca hobby, până la urmă.

A fost odată ca niciodată, pe când eram mică, dar nu mai țin minte cât de mică, un episod care mi-e tare drag și care nu s-ar mai putea petrece astăzi, pentru că tehnologia a evoluat prea mult.

Există un anumit gen de femei care învârt bărbați pe degete – nu pe toți. Pe unii. Sunt un pic dive și par să aibă o impresie foarte bună despre ele însele și ce merită. Țin minte că am primit un sfat de la una dintre ele să nu mai întreb niciun bărbat dacă e ok să mergem împreună dacă avem aceeași destinație (să zicem un magazin), pentru că orice bărbat va fi încântat de prezența mea. (Acest lucru este fals.)

Rare sunt cazurile în care urăsc o carte, dar „Povestiri de pe Calea Moșilor” de Adina Popescu a reușit să-mi stârnească emoția asta viscerală, plasându-mă ferm în minoritate, dacă e să mă iau după scorul ei de pe Goodreads, care momentan e de 3.83.