Ultima zi de ninsoare a elevilor

În Sfântu Gheorghe nu ninge aproape niciodată foarte mult. Sunt multe zile de ianuarie în care temperatura coboară la minus douăzeci de grade Celsius, de aduci până și husky-ul în casă și stați împreună la gura sobei în timp ce centrala termică duduie – dar de nins, rareori ninge mult.

În școală stăteam în fiecare iarnă cu speranța că avea să vină o ninsoare nemaipomenită, cu troiene enorme și oameni care să sape tuneluri ca să meargă de colo-colo. Văzusem în poze așa ceva și știam că uneori, în București, se închideau școlile din cauza vremii. Voiam și eu să am o zi liberă, să stau în casă și să mă uit pe geam cum ninge în loc să merg la ore. Dar nu s-a întâmplat niciodată – știrile de la televizor ne anunțau mereu că în București se închideau școlile, dar nimeni nu spunea vreo vorbă de județul Covasna.

Acum ninge de duce locul în Brașov – e 17 martie, dar zici că e toiul iernii. Mă uit afară pe geam la mașinile acoperite de zăpadă, la doi-trei oameni care merg voinicește, cu zăpadă care li se pune pe căciuli. N-ai spune că de-abia ieri a început ninsoarea, nu când ajunge parcă mai sus de glezne. Nu s-a oprit încă și mă întreb dacă acesta va fi anul în care, în sfârșit, va fi o zăpadă nemaipomenită și în capătul meu de lume.

Dar chiar dacă va fi, chiar dacă s-ar închide școlile, nu mai contează cum conta odată, nu demult. N-ar mai fi zile libere de distracție, vacanțe neprevăzute aduse de vreme; doar s-ar muta orele online. Dacă nu mergi tu la școală, vine ea la tine. Va fi un pic neplăcut, mai ales după ce se vor mai dezobișnui profesorii și elevii de ore pe internet, dar se va ști deja că se poate.

Cândva, nu foarte demult, neștiută de nimeni, a fost ultima zi de ninsoare a elevilor, în care vremea aducea speranța de vacanță. După 2020, nu cred că va mai fi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.