De câțiva ani am cont pe Goodreads, o rețea socială pentru cititorii de cărți, unde poți să ții evidența a ce ai citit și să scrii recenzii sau impresii. Teoretic, ca filoloagă, știu că aș putea să-mi fac fișe de lectură, mai ales pentru cărțile de non-ficțiune, dar fiind mult prea leneșă, măcar am o listă cu ce am citit în ultimii ani și câteva recenzii scurte.

Deci, dacă stau să mă întreb cum îi zicea cărții ăleia inspirate de „Dracula”, cu un vârcolac care vine în Transilvania și locuiește în castelul unui bătrân vânător de vampiri, iar autoarei îi spune… nu Wilkie Collins, tot ceva asemănător… pot căuta repede prin cărțile citite și descoperi că mă refer la „Only the Moon Howls” de Connie Senior. Iar când caut cartea, cum am făcut acum, pot să descopăr cu mult entuziasm că va avea o continuare care va fi publicată anul ăsta. (Lucru pe care nu-l știam înainte să caut „Only the Moon Howls” ca s-o dau ca exemplu aici. Acum mă bucur :D)

Iar pentru că nu am încredere în Amazon, îmi mai export uneori toată lista de cărți, cu recenzii cu tot, în caz că eu și Amazon ne supărăm vreodată reciproc unii pe alții. Deci, toate bune.

Dar nu despre asta voiam să vorbesc. Există un obicei, inclusiv autohton, în care editurile le dau cărți gratis unor recenzori cu prezență media, în schimbul recenziilor. Datorită blogului, am mai primit și eu de-a lungul timpului așa ceva (de la editura ALL două cărți și de la editura Nemira mai multe, care s-au amestecat cu ce mai cumpăram de la ei în general și numai Dumnezeu mai știe ce volume am cumpărat și ce volume am primit).

Nu m-am dus niciodată să cer cărți dacă nu mi-au fost oferite – nu știu cum se face și mi-e un pic jenă să contactez editurile pentru așa ceva. În plus, mai urmăresc (urmăream?) oameni de la edituri și văzusem odată pe cineva plângându-se că li se cer volume și de către indivizi care sunt nimeni în lume și sunt impertinenți cu cerințele lor. Dacă mai era nevoie de vreo descurajare, iat-o.

(Mi-ar fi plăcut să știu de la edituri ce vor ei să promoveze; în ce cărți au încredere, ce li se pare lor interesant, dincolo de newsletterele cu reduceri.)

În fine. În schimb, stând pe Goodreads, am remarcat că unii dintre oamenii pe care-i urmăresc aveau recenzii la cărți încă neapărute (!) la care adăugau note gen, „Le mulțumesc editurii și celor de la NetGalley pentru acest ARC primit contra unei recenzii cinstite.” Bineînțeles, notele erau în engleză. Am aflat repede că ARC înseamnă „Advanced Reading Copy” (sau „Advanced Reader’s Copy” sau „Advance Review Copy”) și se referă la o copie a unei cărți primită înaintea publicării, în vederea unei recenzii.

Și așa, din curiozitate, am ajuns până la urmă să-mi fac cont pe platforma NetGalley, care pune în legătură potențialii recenzori cu editurile, cele din urmă oferind copii digitale ale cărților pe care urmează să le publice. Eu m-am înscris pe versiunea în engleză (.com), dar există și NetGalley britanic, german, francez și japonez. Sistemul e mult mai simplu și mai impersonal decât cel de pe aici: îți creezi un cont (gratuit pentru recenzori) și un profil în care te descrii și anunți unde publici recenzii – în cazul meu, pe Goodreads. Am ales să nu aduc blogul în discuție.

Hai să vedem cum arată!

[][10]

Poți să-ți alegi categorii favorite pentru cărți și să le vezi doar pe acelea pe o pagină personalizată, dar poți să vezi și ce oferă site-ul în general. Au nu doar cărți scrise, ci și cărți audio, ceea ce e grozav pentru aceia dintre noi care preferă versiuni audio.

[][11]

Evident că de cele mai multe cărți n-am auzit, pentru că sunt oferite de cele mai multe ori înainte de publicare, astfel încât să poată strânge recenzii pentru momentul lansării. Nu știu voi cum sunteți, dar înainte să cumpăr un volum deseori îl caut pe Goodreads sau pe internetul larg ca să văd dacă într-adevăr mă interesează și dacă vreau să dau banii pe el. Editurile vor să am ce vedea încă din ziua lansării – o decizie inteligentă. În plus, uneori ajungi să vezi cu coada ochiului o recenzie a vreunui cunoscut și să decizi că pui cartea în wishlist ca să nu uiți de ea până apare.

Eu, una, folosesc NetGalley ca să explorez cărți pe care nu le-aș cumpăra, neapărat, dar care par interesante. Să zicem că am deschis câteva pagini, m-am uitat la rezumatele cărților și am decis că vreau să iau una dintre ele. Am un buton de „Request” care-mi permite să o fac:

[][12]

Apoi aștept ca editura să-mi aprobe cererea. E posibil să spună da, e posibil să spună nu. Poate răspund în câteva minute, sau poate răspund în câteva zile. Până acum n-am avut parte de refuzuri, doar de așteptări.

Dar dacă vreau să citesc cărți pe loc, există și categoria „Read Now”, unde nu e nevoie de aprobări și așteptări – butonul de „Request” e înlocuit, sugestiv, cu „Read Now”.

Ok, toate bune, dar ce se întâmplă dacă ceri cărți, le citești (sau nu le citești deloc) și nu scrii recenzii? Păi, NetGalley ține evidența feedbackului oferit – cu un calcul simplu, știe cât la sută din ce ai cerut ai și recenzat. În cazul meu, am recenzat 78% din cărțile primite (am o carte pe care am cerut-o, dar nu am descărcat-o la timp și a publicat-o editura de atunci și până acum, așa că nu mai e disponibilă prin NetGalley – oops; și am o carte pe care o citesc în momentul ăsta, deci evident că nu i-am scris încă recenzia).

Dacă procentul scade prea mult, am înțeles că editurile nu prea mai aprobă cereri. Simplu și eficient.

[][13]

Îmi place organizarea de pe site, pentru că poți vedea ușor ce cărți ai citit, ce cărți ți s-au aprobat, ce cărți ți s-au descărcat și ce recenzii ai scris. La „Start Reading” ai cărți care ți s-au aprobat, dar pe care nu le-ai descărcat. „Give Feedback” sunt cărți descărcate. „Feedback Sent” sunt cărți cărora le-ai scris recenzii. „Not Active” sunt cărți din categoriile „Pending Requests” (nu s-au aprobat/refuzat încă), „Declined Requests” (refuzate), „Archived, Not Downloaded” (ți s-au aprobat, nu le-ai descărcat, nu mai sunt disponibile), „Will Not Give Feedback” (dintr-un motiv sau altul, ai decis să nu dai feedback și ai spus asta răspicat.

[][14]

E ușor să vezi în ce stadiu ești cu toate.

În ce privește formatul: .pdf. Eu le citesc de pe calculator, prin Adobe Digital Editions, dar se pot trimite și prin Kindle. Cărțile expiră după o vreme (cel puțin pe desktop), deci nu le ai pentru totdeauna. Dar dacă le vrei ulterior, poți să le cumperi – evident – ca pe orice carte normală.

[][15]

Îmi place sistemul – e lejer și nu trebuie să interacționezi prea tare cu nimeni. Nu ai nici discuții precum, „Cred că X nu ar trebui să mai primească volume de la edituri deoarece […]”. În plus, poți să cauți cărți după editură, ceea ce m-a transformat rapid într-o „fană” a editurii Columbia University Press, pentru că au traduceri interesante și nu numai.

Dar nu e un sistem perfect – mi s-a părut trist că nu ai foarte multe etichete pentru cărți, ca să poți căuta, să zicem, „literatură japoneză”. Am căutat-o manual prin cataloagele lor, ceea ce A Durat Ceva. Pentru editori și autori, însă, sunt și alte dezavantaje; știu autori indie care nu oferă cărți prin NetGalley pentru că îi costă prea mult (da, li se cer bani). Nu se pune nici problema să se înscrie editurile românești (chiar presupunând că ar fi dispuse să investească) pentru că nu publică în limba engleză (sau germană sau franceză sau japoneză).

În plus, un sistem asemănător ar fi greu de reprodus la noi, pentru că cere destul de multă tehnologie, mai ales prin comparație cu „trimite-i lui X un volum printat”.

Pentru cei care știu engleză și vor doar să citească, însă, e un site bunicel. Nu găsești ce cauți, dar dacă nu cauți nimic în mod deosebit, sigur găsești ceva. Momentan, dau iama prin editurile universitare să văd ce mai publică (și dacă publică traduceri), pentru că la ficțiune originală în limba engleză nu prea-mi vine să mă bag fără să știu nimic despre autori și cărți.

No, v-am adus la cunoștință situația, dacă aveți ceva de adăugat (știu că sunt unii cu o experiență mult mai vastă cu site-ul), dați de știre prin comentarii.