Nu știu dacă mi se pare doar mie sau chiar așa e, dar în ultima vreme remarc că se tot reinterpretează basme. O fi un curent (sau poate e de mai demult și de-abia acum îl remarc eu).

C.S. Lewis (1898-1963) e cunoscut publicului larg mai ales pentru seria de cărți pentru copii „Cronicile din Narnia”, pe care o recomand azi – însă unui public doar vag mai restrâns îi este cunoscut și pentru scrierile lui religioase.

După cum se vede, sunt un pic în urmă cu recomandările de cărți – unde „un pic” înseamnă mai mult de jumătate de lună. Pe scurt:

Am cumpărat acum nu foarte multă vreme „Dominația masculină” de Pierre Bourdieu, publicată la noi la Editura Art și, acum că am început s-o citesc, am avut o surpriză foarte neplăcută.

Asta e o poveste adevărată.

Se duce un tip la un arhitect și îi spune că a început să construiască ceva, dar au venit oficialitățile să-l ia la rost că n-are autorizație. Și, ei bine, ce să facă? Vrea și el un proiect ca să-și poată lua autorizația, chit că tardiv și cu amendă.

Vorbeam de curând cu o prietenă despre una dintre temele noastre recurente de discuție, misticismul medieval, care e mult mai fascinant decât pare, mai ales dacă îl discuți în cercurile care trebuie.

„Wide Sargasso Sea”, scrisă de Jean Rhys și publicată pentru prima oară în 1966, a fost tradusă și publicată de două ori la noi din câte îmi dau seama. Am văzut prin anticariate o versiune veche cu numele de „Marea Sargasselor” și una mai nouă de la Leda, „Întinsa Mare a Sargaselor”. Amândouă par să nu mai fie disponibile prin librării. (Asta ca să rezolvăm problema traducerilor din prima.)

Surorile Brontë, care au trăit la începutul secolului 19, fac acum parte din canonul marilor autori victorieni din Marea Britanie. Sunt sigură că numele lor nu le e străin multora dintre cei care citesc seria asta de articole.

După ce am citit câteva cărți de Matt Haig (e drept, nu prea multe), am descoperit că e genul de autor pe care l-aș citi când vreau să mă binedispun. Scrie ușurel, cu idei simpatice și întorsături de situație dulci fără să fie siropoase.

Unul dintre lucrurile care-mi displac la proiectul „Cartea de azi” e că uneori vreau să recomand o carte, dar descopăr că nu mai e disponibilă pe piață. Așa că, după ce am trecut „Prâslea cel voinic și merele de aur” pe lista de cărți de care voiam să scriu, m-am supărat să trebuiască s-o șterg.