[25 feb] Cartea de azi: „The Sandman” de Neil Gaiman

Săptămâna asta am recomandat mai mult cărți fantasy care au avut și continuă să aibă un impact în genurile lor. Unele sunt mai cunoscute pe la noi, altele nu. Închei săptămâna recomandând seria mea favorită de benzi desenate, care e și foarte influentă, foarte cunoscută: „The Sandman”, de Neil Gaiman.

Acum vreo 30 de ani, DC voia să retrezească la viață niște serii moarte – cum era „The Sandman”, care fusese publicată prin anii ’70. Nu voiau să păstreze neapărat nimic din supereroul inițial, iar Neil Gaman avea o idee despre un personaj care să fie puternic legat de lumea viselor – îi zisese lui George R.R. Martin de idee, în încercarea de a participa și el la antologia Wild Cards, dar GRRM a respins-o.

Ceea ce e mai bine, pentru că în formă de bandă desenată a ajuns o poveste mai bună și mai influentă.

„The Sandman” e o serie care, teoretic, îl are ca personaj pe Morfeu, încarnarea antropomorfică a viselor. Niște oculiști de la începutul secolului 20 îl iau ca prizonier din greșeală – ei încercau să prindă Moartea ca să devină nemuritori, dar l-au prins pe fratele ei mai mic și nu pe ea. Nu prea au ce să facă cu el, așa că îl țin prizonier timp de câteva zeci bune de ani, până are șansa să evadeze. Scapă, pedepsește persoanele de pedepsit care mai sunt în viață, își recuperează cele câteva obiecte care îi fuseseră luate și, când se termină cu asta, cam intră în depresie.

Iar de aici povestea se diversifică. Uneori e despre el, alteori e despre tărâmul viselor și despre cei care ajung în el. Uneori e vorba de lucruri care se întâmplă în lumea modernă, alteori de trecuturi îndepărtate și de legende – țesând toate o poveste mai mare, plină de ecouri și consecințe.

Stilul artei diferă mult, dar nimic nu e vreodată prost sau neglijent desenat. Din „Ramadan”:

Din „Exiles”:

O copertă:

„The Sandman” e poate mai mult un univers decât o poveste ca atare. Se clădește lent, urmărește diverse personaje care reapar după multe numere, reapar motive și idei, firele narative încep să se lege lent către final. Și pentru că e vorba de vise și povești, există o grămadă de referințe – însă, spre deosebire de cărțile scrise de alde Joyce și compania, pe care nu le poți aprecia decât dacă recunoști referințele, „The Sandman” nu-ți cere să știi nimic. Poate știi cine sunt zeii care apar, sau poate nu – dar nu contează, pentru că sunt personaje de sine stătătoare.

Încă un lucru: „The Sandman” e o serie de sine stătătoare. Are un început și un sfârșit – și totul e cuprins în zece volume, toate scrise integral de Neil Gaiman, ceea ce nu e puțin lucru (bine, mai sunt câteva volume pe lângă, dar vorbesc aici de seria originală în sine). În mod normal, companiile mari de benzi desenate trag la nesfârșit de poveștile care au succes ca să mai scoată un ban de pe urma lor – ai o mie de versiuni de Batman și de Superman, scrise de o mie de oameni, iar dacă ai ratat jumătate din povești s-ar putea să nu-ți dai seama niciodată. Aici nu. Aici există un tot unitar, o poveste. Și asta e ceva.

„The Sandman” poate fi cumpărat integral de pe Book Depository cu vreo 120 de euro – cam jumătate din cât am dat eu pe volume tot luându-le bucată cu bucată. Mai există și o versiune de lux, în patru volume (primul e aici).


Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.