N-am citit foarte multă literatură chineză și nici nu susțin că aș fi foarte în temă cu cultura lor, dar „Călătorie spre soare-apune” de Wu Cheng’en e o carte suficient de faimoasă încât să ajungă și pe radarul meu, ca să-i spun așa.

Din când în când vreau să verific câte o regulă de punctuație/gramatică/ce-o fi pe care o știu foarte bine, dar pe care colegii o știu foarte bine ca fiind fix invers. Pentru că e mai bine să verificăm decât să ne contrazicem, mă duc să caut informația pe peste tot.

Acest blog a devenit prea serios în ultima vreme, așa că am căutat cea mai non-serioasă carte pe care o am în arsenal. Nu e „Vreme ciudată la Tokio”, dar și asta e pe aproape – și în continuare mă întreb de ce titlul e scris „Tokio” și nu „Tokyo”. Eh.

Ok, sunt în urmă cu scrisul de recomandări și 1 mai a fost acum o săptămână, dar hai să fim sinceri: nu există o carte mai potrivită pentru tema „Ziua Muncii” decât „Atlas Shrugged” de Ayn Rand, tradusă la noi ca „Revolta lui Atlas”.

De ceva vreme încoace, se tot discută de familia tradițională și de modificarea constituției în așa fel încât căsătoria să fie doar între un bărbat și o femeie. Ba chiar se pune problema unui referendum care să decidă treaba asta.

Trișez din nou și recomand o carte pe care n-am terminat-o (și pe care n-o voi termina prea curând): „London Labour and the London Poor” de Henry Mayhew.

Cartea asta a apărut demult de tot în România, la Tritonic, sub numele de „Semne bune”. Habar n-am dacă o mai publică cineva, dar tocmai se face o serie TV pe baza ei.

„Welcome to Night Vale” și-a început existența în 2012, ca un podcast care a devenit în curând legendar – o emisiune de radio dintr-un oraș fictiv din sud-vestul SUA, în care toate conspirațiile sunt reale, în care poliția secretă a șerifului spionează pe toată lumea și uneori fură copii, în care ființe misterioase stau în parcul pentru câini care e interzis populației, în care bibliotecarii sunt creaturi terifiante. Se întâmplă mereu lucruri ciudate, narate de prezentatorul de radio Cecil Baldwin care remarcă că le-a mai murit un om de la radio sau că au un pisoi plutitor în baie.

Peter Grant e polițist în Londra și tocmai a fost trimis la făcut o grămadă de hârțogăraie. Doar că, întâmplător, ajunge să primească informații despre o crimă de la o fantomă care era prin apropiere. Acuma, teoretic fantomele nu există, dar pe de altă parte, nu poți niciodată să ignori un martor…

Sei Shonagon nu e un nume real, ci un pseudonim – ceea ce nu e deloc neobișnuit pentru o doamnă care a trăit la curtea imperială a Japoniei în jurul anului 1000.