„Casa veselă” a lui Alison Bechdel e un roman grafic (adică de benzi desenate) autobiografic publicat pentru prima oară în 2006. Povestea e, exact cum spune subtitlul, o tragicomedie de familie. Are momente amuzante, dar rămâi mai ales cu sentimentul unui mister nerezolvat niciodată în mod satisfăcător, al distanței emoționale față de familie, al încercării nereușite de a trece peste abisurile dintre oameni.

Aș putea spune că „Wilds Cards” e o antologie de povestiri scurte despre supereroi, dar aproape fiecare parte a propoziției ar fi o minciună.

Uneori, aud câteva lucruri despre o carte și mi-o imaginez complet greșit. Carte pentru copii, iepuri isteți, o poveste clasică – evident că mi-am imaginat un volumaș cât să încapă în buzunar și să poată fi citit lejer într-o după-amiază. Nu mi-am imaginat 400 de pagini despre căderea Troiei, înființarea Romei și răpirea sabinelor, în versiune iepurească.

Există opere de artă atât de frumoase, de puternice, de profunde încât îți taie răsuflarea și știi că niciodată n-o să te ridici la nivelul lor – nici ca artist, nici sufletește, nicicum. Îți arată o altă lume, dar îți trântesc ușa în nas când vrei să pășești spre ea.

Winnie nu e un ursuleț foarte inteligent, ba chiar dimpotrivă. Dar e foarte prietenos, deloc supărăcios și din când în când are câte o idee bună.

„Sir Gawain și cavalerul verde” e o poveste anonimă de la finalul secolului 14, așa că lizibilitatea ei depinde de la traducere la traducere.

Am văzut pe Goodreads o recenzie scrisă de Michael Haulică, fost redactor-șef al Editurii Tritonic, fost coordonator de colecții de proză scurtă, redactor-șef la Argos, fost redactor la Editura Art, fost coordonator al colecțiilor SF și fantasy ale editurii Paladin.

Poate că n-o să vreți să citiți cartea asta pentru că n-a fost tradusă în română, dar o să vreți să auziți povestea. Pentru că în 1518, o grămadă de oameni din Strasbourg au început să danseze și au dansat până la epuizare – iar în unele cazuri, până la moarte.

Acum câțiva ani, am dat peste o listă cu cele mai bune romane SF din toate timpurile – și pentru că nu prea știam genul, am zis că lista respectivă e un loc bun din care să-mi încep educația în domeniu.

Prima oară am auzit de David Sedaris de la o prietenă. Nu mai știu dacă era atunci când se abținea cu greu să nu-și cumpere un bilet pentru careva dintre tururile lui de carte, sau când îi povesteam nu știu ce nebunie care mi se întâmplase și mi-a spus că ar trebui s-o scriu undeva, cum face David Sedaris cu chestiile care i se întâmplă lui.