Bunică-mea obișnuia să facă niște prăjituri tocmai pe sufletul meu: pandișpane pufoase cu vișine sau caise – nu foarte dulci, fără zahăr pudrat deasupra, fără decorațiuni. Se făcea câte o tavă, se mânca în câteva ore și p-aci ți-e drumul. Niciodată nu erau în exces, ci doar cu moderație, mai ales că o tavă de pandișpan pufos poate fi dată gata și de două persoane hotărâte, nu doar de o familie întreagă.

Dată fiind problema întâmpinată în alți ani din cauza proastei pregătiri în fața unor evenimente imposibil de prevăzut, mi-am asumat sarcina de a face un anunț public important, adresat în mod deosebit instituțiilor statului.