Roxana-Mălina Chirilă

aplicații

Pomodoro și organizarea timpului

Tehnica Pomodoro: 25 de minute de lucru neîntrerupt, 5 minute de pauză. Repeți de 4 ori, iei o pauză de 20-30 de minute. O recomand pentru că e una dintre puținele tehnici de organizare a timpului care chiar merg cum trebuie (și pe care o tot folosesc de vreun an sau mai mult încoace, când mă pălește cheful să fiu productivă). Poate pentru că e simplă și realistă. Nu presupune că oamenii se pot concentra 8 ore încontinuu, sau că trebuie să stai într-un picior și să meditezi la Buddha ca să te poți concentra.

O soluție la „Ce-mi ocupă atâta pe hard?!”

(rezumat la articol, pentru cine mă înjură că a intrat aici să afle un răspuns scurt: merge aflat cu WinDirStat) Am primit azi mail de la Humble Bundle, că au un pachet nou de chestii mișto pentru 3 lei. De data asta jocuri de la Deep Silver, pe principiul „tu dai cât vrei, primești pachetul”. Bun, zis și luat, că acum X-șpe ani am jucat Sacred de la Ascaron (în franceză, nu întrebați de ce – eventual întrebați-mă dacă de atunci îmi place cafeaua Frappé) și mi-a plăcut, iar azi aveau Sacred 2 în pachet.