Am mai vorbit de „Calea regilor” de Brandon Sanderson și altă dată, dar nu mă deranjează deloc s-o pomenesc pe scurt și acum. Sanderson e un scriitor de fantasy care-și construiește lumile într-un mod aproape științific: pune cap la cap detalii și sisteme magice cu atât de multă atenție la detaliu încât simți că universurile lui au o logică la fel de clară precum al nostru. Într-un fel, sunt axate pe știință, doar că știința funcționează altfel acolo.

„Calea regilor” de Brandon Sanderson e o carte de fantezie (fantasy) enormă, dar care se citește foarte ușor. Bine, când zic că e „o carte”, vreau să spun că sunt de fapt două volume, unul de vreo 650 de pagini, celălalt de vreo 800 de pagini. Stilul e simplu, fără pretenții, metafore sau imagini poetice. Traducerea din engleză de Ana-Veronica Mircea mi s-a părut chiar bună, cu niște mici excepții de care voi discuta mai încolo – iar volumele sunt o plăcere de ținut în mână, la fel ca altele de la Editura Paladin (doar că nici măcar mie nu mi-a ars să le port în geantă prin oraș – nu sunt grele ca obiecte, dar sunt voluminoase).