Tehnic vorbind, asta e o recomandare de sâmbătă, așa că iată, sosește o carte neobișnuită! Cam tot ce e în ziua asta a săptămânii e ori șui (cum era faimosul ghid abusrd de conversație în engleză care l-a fascinat până și pe Mark Twain), ori cu o grămadă de avertismente. Sincer, în ultima vreme am tot auzit discuții despre cât de plăpânzi sunt tinerii din ziua de azi care au nevoie să li se spună dacă e ceva care i-ar putea oripila într-o carte.

(Da, sunt cu zece zile în urmă cu recomandările; asta-i viața).

N-am citit foarte multă literatură chineză și nici nu susțin că aș fi foarte în temă cu cultura lor, dar „Călătorie spre soare-apune” de Wu Cheng’en e o carte suficient de faimoasă încât să ajungă și pe radarul meu, ca să-i spun așa.

Acest blog a devenit prea serios în ultima vreme, așa că am căutat cea mai non-serioasă carte pe care o am în arsenal. Nu e „Vreme ciudată la Tokio”, dar și asta e pe aproape – și în continuare mă întreb de ce titlul e scris „Tokio” și nu „Tokyo”. Eh.

Ok, sunt în urmă cu scrisul de recomandări și 1 mai a fost acum o săptămână, dar hai să fim sinceri: nu există o carte mai potrivită pentru tema „Ziua Muncii” decât „Atlas Shrugged” de Ayn Rand, tradusă la noi ca „Revolta lui Atlas”.

Trișez din nou și recomand o carte pe care n-am terminat-o (și pe care n-o voi termina prea curând): „London Labour and the London Poor” de Henry Mayhew.

Cartea asta a apărut demult de tot în România, la Tritonic, sub numele de „Semne bune”. Habar n-am dacă o mai publică cineva, dar tocmai se face o serie TV pe baza ei.

„Welcome to Night Vale” și-a început existența în 2012, ca un podcast care a devenit în curând legendar – o emisiune de radio dintr-un oraș fictiv din sud-vestul SUA, în care toate conspirațiile sunt reale, în care poliția secretă a șerifului spionează pe toată lumea și uneori fură copii, în care ființe misterioase stau în parcul pentru câini care e interzis populației, în care bibliotecarii sunt creaturi terifiante. Se întâmplă mereu lucruri ciudate, narate de prezentatorul de radio Cecil Baldwin care remarcă că le-a mai murit un om de la radio sau că au un pisoi plutitor în baie.

Peter Grant e polițist în Londra și tocmai a fost trimis la făcut o grămadă de hârțogăraie. Doar că, întâmplător, ajunge să primească informații despre o crimă de la o fantomă care era prin apropiere. Acuma, teoretic fantomele nu există, dar pe de altă parte, nu poți niciodată să ignori un martor…

Sei Shonagon nu e un nume real, ci un pseudonim – ceea ce nu e deloc neobișnuit pentru o doamnă care a trăit la curtea imperială a Japoniei în jurul anului 1000.