Cel mai greu e să ștergi. Mă uit pe pagini și pagini de text (8 la dublu spațiu, 2631 de cuvinte) și nici nu știu ce să șterg și ce să las. Sentimentul de frustrare când n-ai o parte rea de care să te legi, n-ai o parte foarte bună pe care să construiești. Îmi vine să arunc la gunoi capitolul și s-o iau de la capăt, doar că n-am condițiile fizice și psihice să rescriu aceeași chestie de o mie de ori până iese.

Săptămâna asta e specială pentru orașu-mi natal, Sfântu Gheorghe. E mic, e mereu uitat pe harta țării, dar își serbează onomastica în fiecare an cu un entuziasm desăvârșit. Târg, evenimente culturale, expoziții, tot ce vrei și ce nu vrei. Ieri seara am avut șansa să-l văd pe Radu Beligan de unul singur, pe scena teatrului din Sfântu Gheorghe. O masă mică, undeva într-o parte a scenei și un bătrân de 94 de ani sprijinit într-un toiag, venit pentru „Confesiuni despre viață și artă” în timp ce în spatele lui se proiectau poze și scurte filme din viața lui și din jurul vieții lui.