După primele 100 de pagini mă întrebam de ce nu-mi place Cimitirul din Praga, chiar dacă Umberto Eco în general îmi place. Numele trandafirului mi-a rămas întipărit în minte de acum câțiva ani buni (o să trebuiască să-l recitesc să văd ce-am ratat atunci, dar…) Baudolino iar: aceeași atmosferă medievală, de data asta cu multe întâmplări și creaturi fantastice. Pendulul lui Foucault? Mi-o amintesc în culori mai neclare, dar oricum știu că m-a prins.

Ca de obicei, niște elevi de liceu chiulesc și sunt la masa de lângă. Nici nu trebuie să-mi bat capul prea tare ca să mă prind că-s elevi, că-s în uniforma școlărească. Discută despre cărți, conspirații, Mona Lisa, Codul lui da Vinci. „Bă, bă, eu pot să-ți demonstrez că Iluminații nu-s masoni. Tu știi ce erau masonii la început? Erau un club al meșterilor care făceau biserici. Și știi de unde știu că nu-s același lucru?

E o conspirație. De fapt, francmasoneria ne conduce. Evreii conduc lumea. Cine nu e cu noi, e plătit de RMGC să nu fie. Sau e angajat de Securitate. Care Securitate n-a murit, ci trăiește încă sub forma SRI-ului, dar nu știu mulți. Copilul ucis de câini a fost ucis de câini de luptă. Ba, pardon, n-a fost ucis deloc, e o manevră împotriva maidanezilor. De fapt suntem sclavii sistemului, înrobiți prin televiziune și internet, spre deosebire de comunism, când eram liberi.