Sunt rareori adepta ideii că ceva trebuie distrus din rădăcini pentru a construi altceva în loc. De cele mai multe ori, ceea ce există, oricât ar fi de șubred, e mai bun decât nimic. Dar uneori dau peste lucruri care au făcut mai mult rău prin prezența lor decât ar fi făcut prin absență. E și cazul Uniunii Scriitorilor din România, cred eu. Rareori mi s-a întâmplat să aud ceva bun de ea.