Există opere de artă atât de frumoase, de puternice, de profunde încât îți taie răsuflarea și știi că niciodată n-o să te ridici la nivelul lor – nici ca artist, nici sufletește, nicicum. Îți arată o altă lume, dar îți trântesc ușa în nas când vrei să pășești spre ea. „Printre pisici” nu se numără printre ele. De fapt, după ce am citit cartea asta de câteva ori, tot nu-mi dau seama dacă autorul scria la mișto, era fumat sau se crede un nou Cărtărescu.

URSSA de Sergiu Someșan e una dintre puținele cărți românești scrise în zilele noastre pe care le-am citit cu plăcere și viteză. Nu are pretenții de Literatură profundă, plină de Idei care trebuie digerate de un auditoriu avid după înțelepciunea autorului, ci e literatură menită să fie citită – și deci are ceva plăcut, ușor. Însă, înainte să pună cineva mâna pe carte, să citească trei capitole și să spună că am înnebunit, țin să precizez că partea faină e după ce treci de început.