Am auzit multă lume zicând că e greu, e o corvoadă, e dificil, e o bătaie de cap inutilă să scrii cu diacritice. Chestia e că după ce te obișnuiești, nu e nicio problemă să scrii cu ele. E ca și cum ai scrie pe tastatura normală (excepție făcând cei care stau să scrie literă cu literă și care se uită de fiecare dată dacă pun degetul pe tasta bună). Deci problema e timpul pierdut ca să te obișnuiești cu tastatura care funcționează puțin altfel.

De câteva zile, blogosfera românească freamătă. Ce mai geamăt, ce mai zbucium! La Webstock, Cabral a spus că blogosfera s-a „basit/busit”! (în variantele astea a apărut parafrazarea pe net, se pare) E un scandal al bloggerilor, dar pentru că eu nu-s bloggeriță, ci doar mă prefac, nu m-am simțit atinsă. (Ceva-ceva, bloggerii nu fac treabă bună.) I-am lăsat pe toți în pace, dar azi m-am ciocnit iar de Cabral și blogosfera lui basito-busita, în articolul „Webstock.

Nu vreau să discut aici despre tehnoredactarea comentariilor pe facebook, sau a discuțiilor pe messenger. Dacă îmi scrie careva pe blog trei rânduri, n-o să-l iau la rost.

În schimb dacă vrei să scrii mult, dacă vrei să te ia lumea în serios, dacă scrii literatură, sau articole pe blogul personal, sau alte lucruri mai serioase… ar cam trebui să te uiți la ce și cum scrii.