Roxana-Mălina Chirilă

ducere la absurd

Feminin/masculin

Mă întreb uneori dacă vina o poartă preoții: soțiile lor se numesc „preotese” fără să fi ținut vreodată măcar o slujbă la biserică. Sau poate o fi problema unor sintagme care nu prea ajung la feminin, gen „om de știință” (oamă de știință? Femeie de știință? Homo sapiens de știință? Științolog/științoloagă?). Cert e că există câte o doamnă ministru, câte o doamnă director, mai o doamnă inginer sau doamnă doctor. Și, inevitabil, există persoane care spun că e nepoliticos să folosești cuvintele la feminin, pentru că sună oarecum de parcă nu le-ai acorda femeilor de pe aceleași posturi cu bărbații aceeași încredere pe care le-o acorzi lor.

Filozofia insultelor

Nu mai țin minte care a fost cea mai mare insultă care mi-a fost adresată vreodată. Poate pentru că toate seamănă de la un punct încolo, în funcție de categorie: Insulta generală legată de părinți/rude. De obicei conține „mă-ta”. Poate fi ignorată liniștit pentru că n-are legătură cu mama efectivă a persoanei în cauză. De fapt, mă gândesc că există un fel de arhetip universal al mamei: când mama e lăudată e Mama Natură, Fecioara Maria, diverse zeițe printre care și alea cărora li se făceau statuetele alea rotunde și negre, mama din Ziua Mamei etc.