Uneori cel mai greu lucru când tragi cu urechea la conversațiile celor din jur e să nu pufnești într-un râs cu lacrimi care să-i perturbe pe cei care discută. În speță, am auzit doi dezvoltatori personali pe la vreo 30-40 de ani stând la discuții – unul pe calea inimii (și a femeilor!), celălalt pe calea minții. Nu știu exact de unde a început discuția serioasă, dar eu am prins-o în clipa în care inimosul făcea un gest larg și dramatic:

Povestea asta e mult prea tare ca să nu fie scrisă undeva. De ex., pe blogul meu, cu acordul pățitorului. Se face că un tânăr s-a dus odată să-și ia o shaorma de la shaormeria favorită. A dat comanda preocupat, a plătit și pe urmă a așteptat ca lucrurile să-și urmeze cursul. Doar că iată că în loc să fie întrebat dacă vrea ceva sau altceva, a auzit o întrebare care n-avea nici în clin, nici în mânecă cu… ei bine, cu nimic.