De Crăciun, eram la masă cu familia când o nepoată m-a întrebat care e cartea mea favorită. I-am spus că nu am numai una – moment în care evident că mi s-a șters din minte amintirea oricărei cărți pe care am citit-o vreodată. (Am reușit în cele din urmă să-l pescuiesc pe Genji din străfundurile memoriei; o carte de 2000 de pagini plină de referințe literare nu e exact ce mi-aș fi dorit să-mi amintesc vorbind cu o fată de gimnaziu, dar ăsta era singurul meu soldat, cu ăsta am defilat.