La începutul secolului 18, Jonathan Swift a scris o satiră a societății contemporane, luând în derâdere certurile majore pentru probleme minore ale diverselor facțiuni religioase, punând sub semnul întrebării efectele pe care le-ar avea optimizarea societății pe baze științifice, discutând de politică și despre condiția umană. Usturător și ironic, spera să calce pe bătături lumea bună.

Cea mai simplă metodă pentru ca populațiile sărace să scape de problema lor economică e să-și transforme cea mai mare povară într-un avantaj. Mai exact, în loc să lase copiii să le atârne de gât ca o povară ce trebuie hrănită constant și care nu aduce niciun beneficiu,  mai bine îi folosesc în diverse moduri. De exemplu, îi pot mânca. Și le pot folosi pielea pentru a face cizme de damă, care sigur vor foarte moi.