Am văzut zilele astea o poveste interesantă pe Facebook despre o profesoară de engleză din Cluj care are o confruntare absurdă cu mama unui elev. Mai exact, profesoara le-a predat elevilor o lecție despre corpul uman din care face parte și cuvântul „foot” (picior, labă a piciorului). Însă pentru că „foot” în engleză se citește aproximativ ca „fut” în română, iar copiii repetă acasă ce au învățat la școală, profesoara s-a trezit cu o reclamație cum că predă porcoșenii la oră.

Eu de multă vreme aveam un pitic pe creier cum că aș vrea să predau. Am făcut faimosul modul psihopedagogic în facultate, mi-am făcut practica printr-un liceu și am știut în clipa aia că mi-ar surâde o carieră de profesor dacă ar putea să fie mai puțin, hm, lipsită de respect din partea populației și lipsită de bani din partea angajatorilor. (nu vreau să spun că aș câștiga mai bine din traduceri decât aș face-o în învățământ… a, ba da.

E pentru prima dată, cred, când „Weird Al” Yankovic a reușit să scoată o melodie care să-mi meargă la suflet. E un imn perfect pentru toți naziștii gramaticii pentru că fiecare lucru pe care-l spune acolo e corect. E bun și pentru cei care învață acum engleza tocmai din cauza asta. Sigur, Yankovic e cam caustic, dar ironia nu se aplică atunci când nu e vorba de limba ta maternă.

Notițe despre slang cu numere și mulțumiri: pornim de la „mulțumesc” în engleză: „Thank you”. Din cauza felului în care e pronunțat, pe internet îl mai găsești sub forma de 10q – ten-Q. Ten-Q, apropo, e mai aproape de felul în care sună „Thank you” decât „senkyu”-ul nostru. Orice ar spune profii noștri, „th” e mai spre „t” decât spre „s” – sau mai spre „d” decât spre „z”. Dar se pare că japonezilor li se predă sunetul „th” în același stil aiurit în care se predă în școlile noastre, pentru că ei prescurtează „thank you” în 3q: san-kyuu.

Cum vorbesc, în funcție de situație. În scris: cum se vede pe aici. Obosită în scris: mai vag/neclar/pompos/supărat/sec/alt ton decât intenționam. Obosită în scris când am ceva care trebuie formulat mai clar, în special pentru prieteni: engleză. În viața de zi cu zi, discuții politicoase: cam ca în scris, uneori mai cenzurat și curat, în funcție de context. În viața de zi, cu prietenii: ca în discuții politicoase, plus „ioi”, „mă”, „măi”, „bă”.