Roxana-Mălina Chirilă

Orson Scott Card

Jocul lui Ender [Recenzie de film]

Ender (Asa Butterfield) are o voce mișto. E prima chestie pe care-am remarcat-o: începe filmul, îl auzim pe Ender povestind și are ceva matur, puternic, plăcut în voce. Excelent, pentru că Ender ar trebui să aibă undeva sub 15 ani (12?) și oricum să ne uimească. Pe scurt: Ender e un potențial geniu. Are un dispozitiv de monitorizare care le permite altora să-l evalueze 24 din 24 ca să vadă dacă e potrivit psihologic pentru a deveni conducător militar într-un război împotriva unei specii de extratereștri.