Bănuiesc că nu sunt singura căreia îi place să se uite la poze mișto, la picturi mișto, la desene mișto șamd. Click ca să și puteți vedea ceva, evident. Încep cu blogul unui brașovean, „rdln’s blog„. Are tot felul de poze faine, câte ceva pentru fiecare. Mie-mi plac mai mult peisajele, dar găsești și portrete, motociclete, mașini, hochei, Brașov, avioane… Niște thumbnail-uri de la el: E câte ceva pentru toți pe acolo.

Au ajuns și pe calculatorul meu niște poze pe care mi le-a făcut mătușă-mea în Istanbul. Din păcate sunt mișcate, că nu prea era lumină în interior. Pozele sunt făcute la Moscheea Albastră și la Hipodromul din Istanbul (care numai hipodrom nu mai e, dar mno). În Moschee nu intri decât descălțat și e absolut necesar ca femeile să aibă batic pe cap.

[][1]Dimineață tipică în Goreme Turcii au o chestie numită Kurban Bayram – o sărbătoare cam de dimensiunile Crăciunului la noi, în timpul căreia cam tot e închis și elevii și studenții au vacanță. Așa că mătușă-mea ne-a organizat în timpul Bayramului o excursie de vreo trei zile prin Cappadocia. Zona e renumită pentru casele săpate în stânci. Cică pe acolo se ascundeau primii creștini când veneau romanii să-i prigonească. Găsești și bisericuțe săpate în stânci, pictate cu fresce de acum 1000 de ani, din păcate în mare parte distruse de vandali.

Mi s-a zis că poza asta e prea bună pentru pus pe blog 😀 Îmi plac corsetele, îmi plac pozele alb-negru, fotografiile cu joc de lumină și umbră. Și îmi place cum a ieșit poza asta. N-am fost eu niciodată foarte pasionată de haine, modă, arătat nu-știu-cum. De obicei mă îmbrac undeva între neimpresionant și puțin mai neimpresionant decât neimpresionantul. Dar câteodată mă apucă pasiunea pentru un stil. Corsete. Goth (dar n-am fost niciodată).

Azi am fost prin Safranbolu („Orașul șofranului”), din apropiere de Karabuk (adică unde sunt acum). Aici sunt la Cinci Han, un han de pe drumul mătăsii, repus în funcțiune după ce orășelul a ajuns sub patrimoniul UNESCO. În spate vedeți căsuțe tipice otomane (atât de tipice că le vedeți pe Wikipedia dacă vă uitați la articolul despre arhitectură otomană). Amu’, cică niște studenți turci de pe la arhitectură au zis că ar fi de fapt grecești.

Mi s-a atras atenția că, fiind gagică, aș putea să-mi cresc enorm traficul pe blog dacă aș pune câteva imagini cu mine pe ici, pe colo. Am zis că merită să încerc această ascunsă, secretă și ocultă metodă. Eu sunt cea din stânga, cu cătușele (dacă priviți cu atenție, veți vedea și un pumnal ascuns). Da, mă îmbrac complet neimpresionant =)) La mijloc se află prietena mea Linda, cu un kilt pregătit pentru tipii care arată destul de bine ca să-l poarte.

Un lucru de știut: nu prea am poze cu mine. Poate ar trebui să-mi fac mai des, că mă întreabă lumea cum mai arăt și alte alea. În iulie 2004, „Cercul poeților reapăruți” (eu eram una din puținele non-poete, ceea ce am rămas până în ziua de azi). Acum, moi singură, într-o ipostază superbă. În cazul în care nu se vede din imagine, sunt absolut, complet, evident și dincolo de orice îndoială cu totul mai bună decât oricine are onoarea să-mi vadă poza.

Am dat azi de o poză pe care mi-am făcut-o prin 2007. Nici nu știam că o mai am 😛 A se remarca: – planta gigantică din fundal. Până la urmă a murit, după ce aproape a reușit să acapareze bucătăria. – săbiuța pe care o purtam la gât. Una dintre puținele bijuterii pe care le purtam tot timpul… Până când mi-a pierdut-o exul la o filmare, deși i-am zis că ar face bine să aibă grijă de ea.