Roxana-Mălina Chirilă

sadoveanu

Un comentariu la „Baltagul”

Zilele astea a apărut pe aici cineva care era interesat de Sadoveanu. Se pare că deși n-am zis mare brânză de el, tot sunt găsită pe Google cu căutarea asta. Hai să vedem ce e cu romanul ăsta care se face până-ți iese pe nas și urechi.

Ca să încep și eu în stil școlăresc: „Baltagul” e un roman scris de Mihail Sadoveanu în 17 zile.

Adică e un fel de NaNoWriMo autohton. Ce e NaNoWriMo?… Am zis ceva de asta mai demult. E un hei-rup general în care scrii un roman de cel puțin 50.000 cuvinte în noiembrie. E un eveniment foarte criticat pentru că multă lume e de acord că poți să scrii un roman într-o lună – dar nu unul bun. Ai nevoie de timp ca să dezvolți acțiunea, personajele, ai nevoie de timp ca să corectezi și să verifici că totul e în regulă.

Literatura română: de ce?

Acum vreo două săptămâni m-am întâlnit la o cafenea din Brașov cu un tip cu care-am discutat câte-n lună și-n stele și am trecut și prin subiectul „materii de liceu inutile”. Sau mai exact, prin subiectul „merită să faci literatură română?” Azi am trecut și pe blogul lui și am găsit și un articol despre subiectul ăsta pe acolo.

Am făcut și eu literatură română, așa cum face tot omul. Am citit „O scrisoare pierdută” și „D-l Goe”, „Baltagul” și „Maitreyi” și încă nu știu câte alte cărți – dar recunosc acum, la 6 ani după bac, că nu le-am citit pe toate pe care ar fi trebuit să le citesc. N-am avut în mână niciodată un „Ion”, din „Moromeții” parcă am citit un fragment și „Pădurea spânzuraților” e pe lista mea de cărți citite în 2009.