Anul trecut m-am enervat destul de tare de Valentine’s Day. E o zi atât de dulce, atât de însiropată, atât de plină de tot felul de chestii drăguțele încât nu simt niciun fel de atracție față de ea. În mod normal aș ignora-o, însă am învățat să fiu prudentă în ce-o privește. Dar în 2013 soarta a fost împotriva mea. Am mers într-una din cafenelele mele favorite, m-am așezat cu laptopul în față și am comandat ceva cafea care de obicei avea tărie și ceva sirop de mentă, dacă bine-mi aduc aminte.

Aveam planuri mărețe de Crăciun, gen „să termin odată cărțile pe care le citeam” sau „să joc Alice: Madness Returns”. Asta pe lângă „să stau cu alții” și „să mănânc brownies/tort cu mere făcute de mama”, evident. Hahahahaha! Da, sigur. Ieri am încercat să conving internetul că funcționează de fapt, dar nu-și dă seama (nu s-a lăsat convins decât spre seară). Am înregistrat niște capitole din roman ca să fie pregătită și partea audio pentru următoarele săptămâni.

Acum un an m-a luat Dorin Lazăr de o aripă, m-a dus în fața unui ecran și m-a pus să citesc un articol. Acel articol a stat la baza unei dezbateri lungi, a unor cercetări pe teren și a dus în final la formularea unui pact de neagresiune care asigură faptul că nu ne vom chinui niciodată unul pe celălalt în conformitate cu normele sociale. Articolul era Circuitul cozonacului în natură, de un tip de care n-auzisem.