Trișez din nou: „Hymn to Proserpine” („Imn Proserpinei”) nu e o carte. E un poem, publicat în 1866 într-un volum numit „Poems and Ballads” („Poezii și balade”). De obicei nu prea citesc versuri decât dacă se întâmplă cumva ca o poveste să fie scrisă în ele (salut, Chaucer!), dar mai fac și excepții. Rar. Uneori. „Imnul” e greu de citit; limbajul e măreț, învechit și nu e mereu clar. Însă reușește să fie cumva grav, tragic, demn și memorabil.