Roxana-Mălina Chirilă

Despre informatică

Azi făceam tura lui „ce mai e nou pe net” via RSS când am dat peste un articol de-al lui Dorin Lazăr, care invită tipele să se apuce de calculatoare.

Pe Dorin l-am cunoscut când cică mă întâlneam cu o trupă de scriitori amatori de prin Brașov. Eram într-o ceainărie, loc neutru. Toți ceilalți scriitori dispăruseră în ceață, iar eu așteptam un tip de care nu știam nimic. Absolut nimic. Decât că scria chestii și era posibil să-l cheme Dorin Lazăr (dar nici de nume nu eram perfect sigură).

Când a apărut, nu știu cum naiba a venit vorba – m-o fi întrebat ce-am făcut până atunci în viață, sau nu știu – și i-am povestit că făcusem japoneză la facultate… și un an de informatică. I-am explicat cu lux de amănunte cât de tare am urât anul ăla. Informatica e un subiect al dracu. Nu înțelegi nimic. Tot timpul ai erori de toate tipurile. „Și în Pascal ai la fiecare pas „Eroare de împărțire la 0”, chiar dacă n-ai nicio împărțire în nicio parte din nenorocitul ăla de program.” I-am zis că urăsc să compilez, urăsc să fac progrămele care-ți printează rahaturi de la coadă la cap, de la cap la coadă, stând în mâini și dându-se peste cap. Dracu știe ce face limbajul de asamblare pe care-l făceam la ceva seminar, că sigur nu ne-a zis nimeni. Și ce naiba înseamnă „logică matematică și computațională”, că nu m-am prins nici până-n ziua de azi și am picat examenul cu brio chiar dacă avusesem locul 4 pe țară la olimpiada națională de logică. Informatica e un subiect care trebuie pus pe un rug și ars, ars, ars!!!!!!!! Șamd.

După ce mi-am revenit din norișorul de ură cu privire la informatică, l-am întrebat, „Auzi, tu ce ai terminat?”

El, „Informatica. Sunt programator.”

…Știi momentul ăla când îți vine să zici, „Scuze, știi, de fapt eu am murit acum trei zile și acuma trebuie să mă grăbesc să ajung la înmormântare?” Îmhî.

„Nu, nu-i nicio problemă. E interesant să afli cum văd cei din exterior subiectul,” a zis elegant în timp ce eu săpam în podeaua cafenelei ca să mă ascund undeva. După care, rând pe rând, mi-a explicat toate chestiile pe care o trupă de profesori universitari le lăsaseră într-o ceață confuză. Diferența dintre limbaje de programare. Ce-i aia limbaj de asamblare. Faptul că logica matematică și computațională e incredibil de simplă, de fapt, numai că probabil că proful uitase să ne explice câteva chestii de bază (de exemplu, cu ce se ocupă materia lui). Faza cu compilatul și de ce vrei erori.

„Singura materie la care am înțeles ceva a fost programarea în C,” i-am zis, sorbind din ceai și mai relaxându-mă puțin. „Acolo am luat 10 la examen.”

„Aia era partea importantă.”

Mm. Acum îmi zici?…

Futu-i.

N-aș încuraja pe nimeni să se apuce de informatică la facultate. E un fel de seppuku autohton. Bagi creierii în zona asta, îi ridici la licență sub formă de carne tocată. Sunt unii (și Dorin face parte dintre ei) care n-au trăit fenomenul de fierbere disperată la foc mic cu mărar pentru că știau destule despre subiecte înainte să intre la cursuri. E o strategie bună: eviți incompetența profesorilor știind prea multe ca să te lași impresionat de bâguială și explicații confuze.

Doar că, neavând amintiri horror cu „Ce naiba e porcăria asta de limbaj de asamblare??!?!?!?!?!”, s-ar putea să recomande facultatea de info și, să zicem, celor ca mine. Care vor ieși de acolo după un semestru cu jurământul pe buze că nu mai intră în clădirea aia niciodată, decât dacă vor să-i dea foc. Nu suntem la Stanford unde explicațiile chiar există și sunt inteligibile. Suntem în România, unde orice trebuie complicat ad infinitum.

Uite o idee mai bună: studiu solo. Iei cursuri de pe net (Coursera, Lynda.com), găsești unul sau doi oameni din domeniu (sunt mulți programatori în țară) și îi întrebi ce ar trebui să știi. Te înscrii pe site-uri și forumuri de programare și pui întrebări. Pentru că totuși informatica e un subiect mișto și interesant. Atâta timp cât nu te apuci de subiect în facultate, ci îți pasă și în afara studiilor pentru diplomă.

Și da, poate fi învățată și de fete.  Și e chiar faină. Dar NU la facultate. Decât dacă știi destule încât să înțelegi ce zic profesorii, indiferent ce cuvinte ar folosi, sau știi când să-i ignori.

De ce s-o înveți? Pentru că e interesantă și poți mereu să înveți ceva nou. Pentru că ai mereu ceva de rezolvat și e mișto când îți iese rezolvarea. Pentru că e genul de meserie pe care poți s-o faci cu căștile pe urechi, ignorând lumea din jur majoritatea timpului. Pentru că poți să faci chestii faine scriind niște cod. Pentru că în general comunitatea e absolut ok. Motive mai sunt, dar sigur fiecare are altul (taică-meu susținea că „știi când ai terminat, că programul face ce vrei” e un avantaj; mie mi se pare o viziune criminal de anostă, dar poate pentru alții e ok).

Merită. Și pentru tipe – cărora nu li se zice destul de des că pot să facă așa ceva.

 

(P.S. Oricine din viața reală citește articolul ăsta și are chef să vină la mine să-mi zică, „Dar tu urai informatica și ai zis că nu mai vrei să ai nicio legătură cu ea!!!UNU!!!UNSPREZECE!!!! CE FACI ÎNVĂȚÂND INFO?!?!?!” poate să se abțină. De fapt, poate să se ducă să-și tragă singur palme și să mă scutească de un efort)

 


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |