Ca absolventă de filologie, mi s-a spus de o grămadă de ori că am făcut o facultate inutilă și că diplomele ca a mea sunt numai bune de hârtie igienică. (În fine, diplomele ca ale mele – am și masteratul.) Fraților, diploma de studii nu e o hârtie magică. Nu face din tine în mod magic o persoană aptă de angajare nici măcar dacă ești programator, decât dacă uită firma să te treacă prin interviul tehnic.

O fată din Piatra Neamț a luat 10 pe linie la Bacalaureat, dar a picat admiterea la facultate, fix la secția pe care am făcut-o eu: japoneză, Facultatea de Limbi Străine, Universitatea din Bucureşti. Am aflat chestia asta din ziarul Gândul. Hai să vă explic de ce a picat admiterea – și nu e vina „sistemului”, ci a ei. Pentru că și-a dorit să facă japoneza, dar așa, foarte în lehamite.

Cred că știm toți că diploma de licență s-a tot devalorizat până când a ajuns să nu mai valoreze mare lucru. Mai mult decât atât, șefa de masterat ne spunea la primele cursuri că ne vom putea folosi diplomele ca să câștigăm un post de vânzători de pantofi. Femeia mi-a fost și îmi este antipatică din o sută de motive mici și mari, dar avea dreptate în felul ei: dacă vrei, poți să ieși din facultate cu o diplomă care să nu valoreze nici cât hârtia pe care e tipărită.

În primul meu an de facultate de filologie am avut un curs de cultură și civilizație japoneză. Cum se întâmplă destul de des pe la filologie, am fost puși să facem diverse proiecte. În cazul de față, am fost împărțiți în grupe de vreo 6-8 persoane (nu mai știu câți eram), ni s-a dat o temă generală și dă-i cu căutatul de chestii în direcția asta. Cu toții am avut experiențe mai mult sau mai puțin memorabile în cadrul acestui prim proiect de grup din facultate.

Să ne fie perfect clar: Universitatea București nu e locul meu de vis. Sunt profesori buni pe acolo, sunt și profesori care trag mâța de coadă, oameni profesioniști și oameni mai slab pregătiți. Uneori mi-a fost scârbă de anumite chestii – de exemplu, de fapt că foarte pe față nu se citesc licențele și disertațiile. Sau faptul că uneori profesorii predau materii pentru care nu sunt deosebit de pregătiți. Mi-am băgat picioarele și am zis că nu mă mai întorc acolo, chit că pot numi câțiva profesori de la care aș mai avea de învățat.

Aveam alte planuri pentru seara asta, dar mi-a sărit în ochi faptul că Ministerul Educației e complet de acord să se intre la universitate fără examenul de Bacalaureat luat. Ok, de fapt la „colegiu”, dar dau zece puncte persoanei care-mi spune ce e un colegiu în România, pentru că și în restul lumii înțelesul cuvântului diferă. Și o sută de puncte dacă îmi poate descrie cineva un univers în care chestia asta e o idee bună la scară largă.

Se pare că Valentina Ștefania Duminică, secretar de stat, e acuzată de furt intelectual. Secretar de stat pe ce direcție? Educație. Cică în 2012 i-ar fi dat copy-paste cap-coadă unei lucrări de masterat din 2008, pe care a declarat-o lucrarea ei de master. Diștept. Mă întreb dacă oamenii care plagiază la greu sau fac furtișaguri ieftine cum ar fi cel de care e acuzată Ștefania Duminică cred că nu vor fi descoperiți niciodată.

Azi făceam tura lui „ce mai e nou pe net” via RSS când am dat peste un articol de-al lui Dorin Lazăr, care invită tipele să se apuce de calculatoare. Pe Dorin l-am cunoscut când cică mă întâlneam cu o trupă de scriitori amatori de prin Brașov. Eram într-o ceainărie, loc neutru. Toți ceilalți scriitori dispăruseră în ceață, iar eu așteptam un tip de care nu știam nimic. Absolut nimic. Decât că scria chestii și era posibil să-l cheme Dorin Lazăr (dar nici de nume nu eram perfect sigură).